Un tir a intrat în curtea unui localnic din localitatea Cristeşti, incidentul având loc vineri după amiaza după ce şoferului i s-a făcut rău, a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens.
Agentul şef Diana Iacob, din cadrul Biroului de Presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Iaşi a declarat că a fost primită o sesizare prin intermediul serviciului 112 prin care se anunţa că pe Drumul Naţional 2E85, în localitatea Cristeşti, un tir a spulberat un gard şi s-a oprit în curtea unei gospodării, la mică distanţă de intrarea în locuinţă.
"Din primele verificări efectuate, s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Gorj, în timp ce conducea un camion pe direcţia Paşcani - Suceava a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu gardul unui imobil. Şoferul a fost testat cu aparatul cu etilotest şi s-a observat că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Acesta a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii situaţii de fapt", a declarat reprezentantul IPJ Iaşi.
AGERPRES
O aeronavă C-130 Hercules a Forțelor Aeriene Române a executat joi, 21 ianuarie, un zbor pentru aducerea, din Statul Qatar, a aproximativ cinci tone de materiale sanitare necesare campaniei de vaccinare constând în ...
Noua programă pentru Evaluarea Națională de clasa a VIII-a va fi publicată la începutul Semestrului al II-lea, a anunțat Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți din...
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri dimineaţa, o atenţionare nowcasting Cod galben de ceaţă densă valabilă în două judeţe din Transilvania.
Sunt vizate localitățile Sfântu Gheorghe,...
Sibiul a fost nominalizat, pentru al doilea an consecutiv, pe lista celor mai bune 20 de destinaţii turistice europene. Poziţia oraşului în topul final depinde de voturile publicului. Practic, până pe 10...
Galerie Foto Soiurilor româneşti de viţă-de-vie li se pregăteşte o carte. O istorie în care şi partea ştiinţifică, şi partea de poveşti şi legende îşi au locul lor, bine delimitat. E un demers care nu s-a mai făcut...
Cod galben de ceaţă densă, gheţuş şi chiciură în mai multe zone din judeţele Covasna şi Harghita, transmite Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
În localitățile diin judeţul...
Galerie Foto Antrenați la minus 23 de grade Celsius, în zăpadă sau în zbor cu elicopterul, câinii operaționali din cadrul serviciilor de Salvamont fac pregătiri dure ca să fie gata să salveze oameni prinși de avalanșe...
Galerie Foto Într-o ţară în care se taie anual circa 20 de milioane de metri cubi de lemn ilegal, dacă este să ne luăm doar după datele Ministerului Mediului, autorităţile promit că mafia pădurilor va avea zile grele...
Cu puțin timp înainte de a părăsi Biroul Oval, fostul șef al Casei Albe, Donald Trump, a avut grijă să asigure familiei sale, pentru următoarele șase luni, cea mai eficientă protecție din lume – cea a...
Reducerea numărului de elevi din clasele de liceu înseamnă 1.000 de clase în plus, a declarat la Digi24 ministrul Educației Sorin Cîmpeanu.
Ministrul a admis că în aceste condiții va fi nevoie și de un...
Fostul preşedinte american Donald Trump are dreptul de a încasa aşa-numita pensie pentru foştii preşedinţi, în valoare de 221.400 de dolari pe an, adică 18.450 de dolari pe lună, ceea ce îl poziţionează mai...
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat, joi, că a discutat cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, despre posibilitatea colaborării pentru producerea în comun a unui vaccin anticoronavirus.
Întrebată,...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a relatat la Antena3, în cadrul emisiunii „Subiectiv”, detaliile care au condus la plecarea fostului premier Viorica Dăncilă, despre care spune că pe durata mandatului a făcut...
Pfizer a redus la jumătate livrările de vaccin COVID-19 în unele țări ale UE în această săptămână, au declarant, joi, oficiali guvernamentali, relatează Reuters.
România a obținut doar 50% din volumul...
Proiectul de buget nu se încadrează în deficitul anunțat, de 7%, acest lucru fiind discutat la ședința de lucru a președintelui Klaus Iohannis cu premierul Florin Cîțu și alți miniștri, a declarat liderul...