x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Incendiile de pădure s-au înmulţit alarmant

Incendiile de pădure s-au înmulţit alarmant

de Monica Cosac    |    13 Apr 2017   •   22:00
Incendiile de pădure s-au înmulţit alarmant
Sursa foto: Gilitukha/Getty Images/iStockphoto

Numărul incendiilor de pădure înregistrate în primele trei luni ale acestui an, în fondul forestier administrat de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, este aproape egal cu totalul incendiilor produse în întregul an 2016. Majoritatea incendiilor au fost provocate de focuri nesupravegheate.

Potrivit datelor centralizate de Romsilva, în primul trimestru s-au înregistrat 129 de incendii, care au distrus aproape 600 de hectare de pădure din fondul forestier administrat de companie. “Aceste incendii au afectat în total 592,3 hectare, pagubele fiind evaluate la 6.700 de lei. Spre comparaţie, pe întregul an 2016, la nivelul fondului forestier proprietate publică a statului, s-au înregistrat 135 de incendii de pădure, care au afectat în total 452,9 hectare, pagubele ridicându-se la 207.628 de lei”, a comunicat regia. În acest an, cele mai multe incendii s-au produs în judeţele Gorj (37), Mehedinţi (22) şi Alba (17), iar potrivit Romsilva, aproape 95% din totalul incendiilor au fost provocate de focuri nesupravegheate. În acest context, Romsilva recomandă supravegherea focului lângă păduri, precum şi verificarea stingerii acestuia. Regia Naţională a Pădurilor administrează 3,14 milioane de hectare fond forestier aflat în proprietatea publică a statului.

Pentru prevenirea incendiilor, silvicultorii vor monitoriza pădurile prin patrule în zonele cu vulnerabilitate ridicată la incendii şi vor amplasa panouri avertizoare la limita fondului forestier şi de-a lungul traseelor turistice.

 

 

×