x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Info

Info

19 Mai 2008   •   00:00

19 mai 2008

LOTO, REPORT. Marele pre­miu la tragerea Loto 6/49 de ieri, de peste 7,4 milioane de euro, s-a reportat din nou. Nume­rele extrase au fost 28, 30, 9, 22, 41, 4, iar numărul Noroc, 1085980. Înca­sările la tragerea Loto 6/49 au fost de 9.576.863,14 lei, numărul de va­riante înregistrate, de 2.220.091, iar numărul de bilete jucate, 837.165. La categoria I, la Loto 6/49, s-a pus în joc un pre­miu de 27.160.341,25 lei, peste 7,4 mili­oane de euro, care va fi reportat.

 
CSM. Judecătorul Dan Lu­paş­cu, membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), s-a plîns, în şedinţa de joi a plenului, mi­nis­trului Justiţiei, Cătălin Predoiu, de “lehamitea” din justiţie, potrivit Rompres. “Să vorbim direct. E o stare de lehamite în instanţe şi parchete, şi colegii noştri nu mai au nici o garanţie că vor ieşi codurile în mandatul dumneavoastră, pentru că au fost prea mulţi miniştri care au făcut fel de fel de coduri şi care nici acum nu au prins viaţă”, a afirmat Lupaşcu. Detalii pe site-ul ziarului. (V.F.)

 
BACALAUREAT. Elevii olimpici încep astăzi sesiunea specială a bacalaureatului. Aceasta se va desfăşura în perioada 19-29 mai şi va fi organizată de Co­legiul Na­ţional “Ienăchiţă Văcă­rescu” din Tîrgovişte. Sesiunea se adre­sează celor 203 absolvenţi de clasa a XII-a selecţionaţi pentru forma­rea loturilor olimpice care vor re­prezenta România la olim­pi­a­dele de astronomie şi astrofizică, biologie, geografie, matematică, fi­zică, chimie, informatică, limba rusă şi sport.


ANDREI GHEORGHE, BĂUT LA VOLAN. Realizatorul tv Andrei Gheorghe a rămas fără permis de conducere după ce a fost oprit de poliţişti şi depistat cu o alcoolemie de 0,17 la mie. Pe deasupra, acesta s-a mai ales şi cu o amendă de peste două milioane. Alături de realizator în maşină se mai afla o prietenă, care a fost de­pis­tată şi ea cu alcoolemie de 0,009 la mie. Urmare a incidentului, acesta a fost suspendat din rolul de comentator al emisiunii “Meciul serii” care va debuta azi.


EXPOZIŢIE. Fundaţia Radio România a Societăţii Române de Radiodifuziune, condusă de Ruxandra Săraru, a organizat sîmbătă, la Opera Naţională din Bucureşti, expoziţia de debut a studenţilor şi masteranzilor Universităţii de Arte Plastice din Bucureşti cu tema Macbeth. Expoziţia UNARTE, deschisă pînă la
2 iunie şi finanţată de Eximbank, cuprinde lucrări de grafică, sculptură şi design vestimentar alternativ, fiind ispirată de povestea shakespeariană şi ariile verdiene.


COPIL DISPARIŢIE. Un băieţel în vîrstă de 3 ani a fost dat dispărut sîmbătă seară, în timp ce se afla pe un teren agricol într-o comună din judeţul Constanţa. Copilul are o înălţime de 0,60-0,70 metri, constituţie astenică, ten măsliniu, faţă ovală, păr negru, tuns scurt, ochi căprui, fără semne particulare. Era îmbrăcat cu pantaloni albi, pulover albastru cu mînecă lungă, ciorapi albaştri, fes galben şi pantofi adidaşi de culoare roşie.


CORLEONE, CONTRAZIS. Dumitru Dragomir, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, a acordat la finele săptămînii trecute un interviu pentru Cotidianul, abordînd problema parteneriatului dintre LPF şi Realitatea. "Contractul privind partenerul LPF (...) nu deranjează nici pe Antena 1, nici pe RCS, am vorbit cu ei", a declarat acesta. Contactat de noi, şeful Departamentului Sport Antena 1 şi Antena 3 şi director al GSP TV, Cristi Creţu, a afirmat: "Şeful LPF nu ne-a cerut acordul înainte de a încheia contractul de sponsorizare cu Realitatea. Dacă ne-ar fi întrebat, ar fi aflat că nu avem cum să fim de acord cu acest parteneriat. Şi, din cîte ştiu eu, nici reprezentanţilor RCS nu le-a fost cerută opinia".


EVENIMENT. De ziua sa, Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" a oferit un program special tuturor iubitorilor de tradiţie şi autentic. Ieri a avut loc lansarea unui volum inedit, "Să trăiască partizanii pînă vin americanii, Povestiri din munţi, din închisoare şi din libertate", o carte despre suferinţa speranţei, ce poartă semnătura Aristinei Pop-Săileanu. O sărbătorire frumoasă a muzeului, la care au participat atît români, cît şi străini, îndulcită cu turtă dulce, cozonaci şi multe alte bunătăţi, spre deliciul vizitatorilor. (Roxana Vintilă)


MUREŞAN. Întors în România după ce a fost eliberat din arestul francez, omul de afaceri Sever Mureşan a ţinut ieri o conferinţă de presă în care a acuzat autorităţile române că au aprobat extrădarea lui fără nici o rezervă. "O spun cu mare durere, autorităţile române au semnat acele formalităţi fără nici o rezervă, deci cetăţenii români pot fi extrădaţi în baza unui simplu formular transmis prin fax", a spus Sever Mureşan, precizînd că el şi-a plătit toate impozitele către statul francez.

×
Subiecte în articol: observator