Instanţa de recurs: Ioan Mureşan nu e pericol public

Atat Ioan Muresan cat si Constantin Nicolescu au fost arestati in prima instanta, fiind considerati pericole sociale concrete pentru ordinea publica. Daca in cazul Nicolescu inca asteptam verdictul Curtii de Apel Pitesti la recursul impotriva arestarii, in cazul Muresan situatia a fost deja transata de instanta de recurs, Tribunalul Timis. In cazul lui, magistratii Tribunalului au constatat fix invers decat cei ai Judecatoriei Timis si anume ca Muresan nu reprezinta un pericol social concret pentru ordinea publica.

Tribunalul Timiş a dat miercuri publicităţii motivarea deciziei prin care a respins cererea de arestare preventivă a inculpatului Ioan Mureşan, comisar la Garda Financiară, şi a dispus ca acesta să fie cercetat în stare de libertate, cu interdicţia de a părăsi ţara timp de 30 de zile.

În motivarea Deciziei Penale nr. 49/R, făcută de judecătorii Dubravca Cernuş - preşedinte de complet, Ionescu Flavius şi Bădescu Monica, se arată că în mod eronat Judecătoria Timiş a reţinut că inculpatul Ioan Mureşan reprezintă un pericol social concret pentru ordinea publică. Tribunalul Timiş a analizat şi a reţinut că sunt probe că inculpatul a comis faptele pentru care este acuzat, că sunt întrunite celelalte condiţii cumulative pentru luarea arestării preventive, cu excepţia celei privind “pericolul social concret pentru ordinea publică”. Totodată, instanţa de recurs reaminteşte normele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), care statuează caracterul excepţional al arestării preventive, limitând situaţiile în care poate fi luată o asemenea măsură a lipsirii de libertate. Totodată, Tribunalul Timiş arată că motivarea stării de pericol pentru ordinea publică trebuie să iasă din sfera abstractului şi că arestarea preventivă ar trebui dispusă numai după ce se constată că au dat greş celelalte măsuri, precum obligaţia de a nu părăsi localitatea, ori cea de a nu părăsi ţara.

“Cazurile în care legea naţională şi normele europene acceptă ca fiind licită privarea de libertate sunt reglementate prin norme imperative şi exprese, enumerările folosite de legiuitor fiind limitative şi exhaustive. Astfel, în jurisprudenţa sa, CEDO a dezvoltat patru motive fundamentale pentru a justifica arestarea preventivă a unui acuzat suspectat că ar fi comis o infracţiune, respectiv: pericolul ca acuzatul să fugă; riscul ca acuzatul, odată repus în libertate, să împiedice administrarea Justiţiei; să comită noi infracţiuni sau să tulbure ordinea publică. Pericolul de împiedicare a bunei desfăşurări a procedurii penale nu poate fi invocat în mod abstract de autorităţi, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice. La fel este şi cazul tulburării ordinii publice: dacă un astfel de motiv poate intra în discuţie din perspectiva art. 5 în aceste circumstanţe excepţionale şi în măsura în care dreptul intern recunoaşte această noţiune, el nu poate fi considerat ca relevant şi suficient decât dacă se întemeiază pe fapte de natură să demonstreze că punerea în libertate a deţinutului ar tulbura într-adevăr ordinea publică. Pe de altă parte, CEDO a statuat că potrivit art. 5 si 3, autorităţile trebuie să ia in considerare măsuri alternative arestării preventive, în măsura în care acuzatul le oferă garanţii în ceea ce priveşte prezentarea sa la proces”, se arată în motivarea Tribunalului Timiş.

“Se menţionează că inculpatul este angajat al Gărzii Financiare Secţia Timiş, ocupând funcţia de comisar superior din anul 2001, iar in perioada 1994-2001 ocupând funcţia de referent cu studii medii. În toată această perioadă nu a săvârşit abateri disciplinare care să fie sancţionate în cadrul activităţii desfăşurate, a respectat întru totul prevederile codului de conduită a funcţionarilor publici. A fost în permanenţă implicat în acţiuni complexe pe latura combaterii evaziunii şi fraudei fiscale, a combaterii fenomenului de spălare a banilor aplicând în mod corespunzător dispoziţiile legale în materie. De asemenea, a ocupat şi funcţia de comisar şef divizie ca urmare a aprecierii pentru activitatea depusă, de către conducerea Gărzii cu calificativul foarte bine, fiind astfel apreciat pentru întreaga activitate depusă, ba mai mult fiind desemnat şi funcţionar de securitate având acces la informaţii clasificate în legătura cu serviciul, în conformitate cu HG 781/2002 privind protecţia informaţiilor secrete de serviciu.

Astfel, este limpede faptul că inculpatul este o persoană apreciată în societate, respectată, dând dovada de o probitate morală şi o deontologie profesională deosebită, motiv pentru care nu se poate vorbi în cazul de faţă despre un pericol social concret pentru ordinea publică. Comiterea de infracţiuni, chiar de o gravitate deosebita – reflectată de exemplu prin natura şi cuantumul sancţiunii, nu constituie, prin ea însăşi temei pentru privarea de libertate a învinuitului sau inculpatului în forma detenţiei preventive. De asemenea, tendinţa de nerespectare a ordinii de drept caracterizează orice persoană care comite o faptă din sfera ilicitului penal în calitate de autor, instigator sau complice. Existenţa pericolului concret pentru ordinea publică se impune a se stabili nu doar în funcţie de criteriile reţinute de instanţă, dar şi de elemente ce ţin de persoana inculpatului, astfel după cum acestea sunt prevăzute de art. 136 alin.8 Cod procedură penală. Examinarea cauzei, în ansamblul său, nu conţine elemente sau probe care să duca la concluzia că în acest moment procesual inculpatul ar prezenta un astfel de pericol concret pentru ordinea publică”, subliniază magistraţii. “Mai mult, practica instanţei europene a reţinut în acest sens ca privarea de libertate a unei persoane este o măsura atât de gravă încât ea nu se justifică decât atunci când alte măsuri, mai puţin severe, sunt considerate insuficiente pentru salvgardarea unui interes personal sau public ce ar impune detenţia”.