x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Se interzice vânzarea de trofeee de urși, iar carnea de urs va fi donată centrelor sociale

Se interzice vânzarea de trofeee de urși, iar carnea de urs va fi donată centrelor sociale

de Redacția Jurnalul    |    17 Feb 2023   •   16:15
Se interzice vânzarea de trofeee de urși, iar carnea de urs va fi donată centrelor sociale
Sursa foto: Hepta

Vânzarea trofeelor de urși va fi interzisă, iar carnea de urs provenită din braconaj cinegetic sau acțiuni de împușcare va fi donată caselor de bătrâni, caselor de copii și spitalelor, prevede un proiect de lege depus în Parlament.

„Se interzice vânzarea de trofee. Trofeele urșilor se constituie patrimoniu public și se depun la muzeul de vânătoare. Carnea de urs provenită din braconaj cinegetic sau acțiuni de împușcare va fi donată caselor de bătrâni, caselor de copii și spitalelor sau incinerată, după caz”, se arată în proiectul de lege.

Potrivit expunerii de motive, în țara noastră, în ultimii 11 ani, au fost uciși ilegaț peste 3.000 de urși bruni.

„Oficial, 2.300 de urși au fost uciși cu girul autorităților, iar restul au fost victimele braconajului dovedit. (...) pentru împușcarea unui exemplar, asociațiile de vânători percep un tarif dcuprins între 5.000 și 20.000 de euro. Pe siteurile pe care își fac reclamă, asociațiile menționează că pentru ursul brun este nevoie de . Însă o astfel de reprezintă în realitate cumpărarea unui ordin de pentru împușcarea unui animal protejat. Pretextul emiterii ordinelor de derogare este siguranța publică. Însă motivul real este traficul cu carne și trofee, care se desfășoară sub girul autorităților. (...) Este necesar ca uciderea urșilor să nu mai poată fi transformată în profit”, se arată în expunerea de motive.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: carne urs donată