!! Am intrat şi noi, în sfârşit, în rândul lumii "bune". Gripa porcină e şi în România. Ne-a enervat cumplit toată ziulica de ieri, când pe sticlă s-a dezbătut într-atât acest subiect încât ni s-a suit sângele-n cap. Lăsaţi-o mai moale, măi băieţi, că nu e decât un caz izolat (dovadă că femeia a şi fost trimisă acasă după câteva ore). Nu ne mai trageţi pe dreapta!
!! Ne enervează şoferii de taxi care, înainte să te urci în maşină, te-ntreabă unde mergi. Să ştie oamenii dacă te iau sau nu. Că dacă nu mergi în direcţia în care vor ei, ridică din umeri şi pur şi simplu îţi spun că nu te duc. Suntem noi prea delicaţi, că le-am face o reclamaţie de nu s-ar vedea. Altfel ştiu să se strâmbe când le laşi bacşiş prea puţin!
!! Ne enervează ăştia care rup florile din faţa blocurilor. Adică încearcă şi asociaţia de locatari să facă frumos la ea în curte şi ăştia-i rup trandafirii în timp ce-şi plimbă câinii! La faptul că lasă blocul fără flori se mai adaugă şi rahatul câinelui pe care bineînţeles că nu-l curăţă, pentru că ei sunt nişte delicaţi. Doar le place frumosul, că d-aia rup florile, n-au ei treabă cu intestinele animalului! Huă!
!! Ne lasă fără replică cei care vorbesc mult, tare şi fără sens la telefon, după care stabilesc scurt "sau mai bine lasă, că vorbim acasă". Aceşti sadici sociali, că altfel n-avem cum să le spunem, după ce că ne-au trezit un real interes pentru ce probleme au ei, ne mai lasă şi fără final, animalele! Cum o să ştim noi ce hotărâre au luat dacă vorbesc acasă? Nu puteau şi ei să-şi rezolve probleme în public? Urât, domnilor, foarte urât!
!! Ne enervează politicienii (să le zicem aşa) care vin în emisiuni şi înşiră la truisme cu aerul că fac descoperiri senzaţionale. "Într-adevăr, situaţia e gravă" sau "Da, aşa este, e o stare încordată" sau "Aşa nu se mai poate! Trebuie neapărat să fie găsită o soluţie". Brrr! "Aici sunt banii dumneavoastră"
Vorbe de duh ;)
Nicovala mult rabdă până este nicovală; după ce ajunge ciocan, bate fără milă.
Munca face poftă de mâncare.
Lucrează ca musca la arat.
Omul muncitor de pâine nu duce dor.
Oaia râioasă toată turma o umple.
Ochii sunt oglinda inimii.
Ion Cuceu, Dicţionarul proverbelor româneşti, Litera Internaţional
Citește pe Antena3.ro