x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Iohannis spune că suspendarea şedinţei CSAT s-a făcut de comun acord

Iohannis spune că suspendarea şedinţei CSAT s-a făcut de comun acord

13 Dec 2018   •   15:04
Iohannis spune că suspendarea şedinţei CSAT s-a făcut de comun acord

Şedinţa CSAT de săptămâna aceasta a fost suspendată de comun acord, a declarat joi, la Bruxelles, preşedintele Klaus Iohannis.

"Acea suspendare am făcut-o de comun acord. Deci, nu a fost o suspendare ostilă, ci am convenit să reluăm discuţiile la o dată ulterioară", a explicat şeful statului, înainte de a participa de reuniunea Consiliului European.

Administraţia Prezidenţială a informat marţi că şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării a fost suspendată de către preşedintele Klaus Iohannis, la solicitarea membrilor CSAT, având în vedere faptul că ordinea de zi a cuprins tematici importante referitoare la apărarea ţării şi securitatea naţională, fapt care a generat discuţii prelungite. Drept urmare, preşedintele a decis reluarea şedinţei în data de 19 decembrie, preciza sursa citată. AGERPRES

×
Subiecte în articol: klaus iohannis