x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Italia - Reîncepe vînătoarea de români

Italia - Reîncepe vînătoarea de români

22 Apr 2008   •   00:00
Italia - Reîncepe vînătoarea de români

Violarea unei studente joi noapte lîngă Gara La Storta din Roma, de un român a relansat în Italia “vînătoarea” de români. Carabinierii au anunţat ieri că vor face raiduri în trenuri, dar şi în zonele de la periferie, unde sînt instalaţi, abuziv, ţigani din România, iar politicienii italieni se acuză reciproc că nu au făcut nimic pentru ca Roma să fie un oraş sigur.

EXPULZĂRI. La Storta nu este situată într-o zonă rău-famată a Romei. De o parte se învecinează cu un cartier rezidenţial, iar în cealaltă – cu un cîmp cultivat. Violatorul se aciuase într-una din barăcile ridicate abuziv de ţigani în apropierea gării. Cele întîmplate joi noapte ar putea aduce un nou val de expulzări ale românilor din Italia. Silvio Berlusconi, proaspătul cîştigător al alegerilor din Italia, a anunţat că va respecta cererea Ligii Nordului, care vrea ca viitorul Guvern să adopte un decret privind infracţionalitatea chiar în prima sa şedinţă. Maurizio Gasparri, unul dintre liderii partidului condus de Berlusconi (PDL), a propus extrădarea imediată a imigranţilor clandestini şi a ţiganilor din Roma.

Condamnat în ţară. Ioan Rus (foto), ţiganul din România acuzat de violarea studentei, a încercat să-l atace pe psihologul de la închisoarea în care a fost dus. Bărbatul, originar din Tîrnăveni, nu are antecedente penale în Italia, însă în România a fost condamnat de mai multe ori pentru furt din locuinţe şi din piaţă. Starea studentei – violată şi înjunghiată în abdomen – este mai bună, au anunţat medicii. Fata a scăpat cu viaţă joi noapte, pentru că două persoane au văzut agresiunea şi au chemat carabinierii.

×
Subiecte în articol: observator