x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Iurie Darie împlineşte 80 de ani

Iurie Darie împlineşte 80 de ani

14 Mar 2009   •   00:00
Iurie Darie împlineşte 80 de ani

Actorul, cunoscut atât pentru rolurile interpretate, de-a lungul carierei sale, în cele peste 40 de producţii cinematografice, dar şi pentru talentul său de povestitor şi de desenator, împlineşte, astăzi, 80 de ani. "Iura întâmpină cu mari emoţii ziua sa de naştere pentru că împlineşte 80 de ani şi are 80 de invitaţi. În afară de Gheorghe Dinică şi Marin Moraru, aproape toţi ceilalţi invitaţi au în jur de 40 de ani. Iura şi cu mine ne înconjurăm de oameni tineri", a declarat, pentru Agerpres, actriţa Anca Pandrea, partenera de viaţă a lui Darie.



Deşi a împlinit 80 de ani, actorul are destule proiecte artistice, printre acestea numărându-se ilustrarea cu desene a două cărţi, dar şi realizarea unui CD cu muzică interpretată de el. Totodată, Anca Pandrea şi Iurie Darie sunt în repetiţii cu un spectacol semnat de Mircea Creţu, care va şi partenerul de scenă al celor doi actori. Iurie Darie s-a născut pe 14 martie 1929, în Vadul Roşu din judeţul Soroca, aflat astăzi în Republica Moldova. Dotat cu talent la desen, dar având şi reale însuşiri pentru scenă, Iurie Darie a dat examen atât la Institutul de Arte Plastice, cât şi la cel de Artă Teatrală şi Cinematografică, reuşind la ambele, dar alegându-l pe ce din urmă, pe care l-a absolvit în 1952. A învăţat ce înseamnă actoria de la mari actori şi profesori: Mihai Popescu sau Marietta Sadova. În cinematografie a debutat în 1953, în "Nepoţii gornistului", în regia lui Dinu Negreanu, avându-i alături pe platoul de filmare pe Marga Barbu şi pe Liviu Ciulei. În anul 1959, a fost ales de regizorul Mircea Drăgan pentru a juca în seria "Brigada Diverse", alături de Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Dem Rădulescu sau Puiu Călinescu. A interpretat roluri memorabile ste 40 de producţii cinematografice, printre care "Băieţii noştri" (1959), "Vacanţă la mare" (1962), "Dragoste la zero grade" (1964), "Atunci i-am codamnat pe toţi la moarte" (1971), "Fraţii Jderi" (1974), "Ringul" (1983), "O zi la Bucureşti" (1986), "În fiecare zi mi-e dor de tine" (1987), "Zâmbet de soare" (1987), "Oglinda" (1993), "Punctul zero" (1996), "Triunghiul morţii" (1999). În 2004 a jucat în serialul de televiziune "Numai iubirea". Un moment important din cariera sa a fost perioada Teatrului de Comedie, perioadă în care Radu Beligan a avut flerul să adune câţiva actori ce aveau să facă faima acelui teatru. A jucat sub bagheta regizorului Lucian Giurchescu şi apoi a lui David Esrig. I-a avut ca parteneri pe marii actori: Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Mircea Albulescu, Dem Radulescu, Sanda Toma, Vasilica Tastaman, Stela Popescu, Silviu Stănculescu. A jucat în spectacole de referinţă: "Troilus şi Cressida", "Umbra" şi multe altele. După Revoluţie, a jucat în "Pălăria", producţie a Teatrului de Comedie, în regia lui Horaţiu Mălăele (1998), "Patru pe o canapea şi valetul" de Marc Camoletti, în regia lui Radu Nichifor (2000). De asemenea, actorul a colaborat şi cu cineaştii basarabeni, în filmul pentru copii "Moara", realizat în 1992, sau pe scena Teatrului Naţional "Mihai Eminescu" din Chişinău în "Tata" (stagiunea 1999-2000). Iurie Darie s-a remarcat şi în emisiunile de televiziune pentru copii, în care actorul îşi etala abilitatea de a desena, uneori cu ambele mâini. Într-o vreme făcea şi turnee prin ţară cu spectacole pentru copii, în care istorisea şi desena o poveste simplă, dar plină de haz şi de învăţăminte. (V.A.)

×
Subiecte în articol: romania Iurie Darie