x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Jean Constantin a fost transferat la Spitalul Fundeni din Capitală

Jean Constantin a fost transferat la Spitalul Fundeni din Capitală

11 Iun 2009   •   00:00
Jean Constantin a fost transferat la Spitalul Fundeni din Capitală

Actorul Jean Constantin, care a fost internat, la sfârşitul săptămânii trecute, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, a fost transferat, astăzi, la solicitarea sa, la Spitalul Fundeni din Capitală, medicii constănţeni afirmând că starea artistului este bună.



Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, dr. Florian Stoian, actorul se simte bine şi a solicitat să fie transferat la un spital din Capitală pentru continuarea investigaţiilor medicale, informează Mediafax.

"Artistul se simte bine, dar a cerut să fie transferat la Spitalul Fundeni pentru investigaţii medicale sumplimentare. Medicii au stabilit că poate face drumul până la Bucureşti fără ca sănătatea să-i fie pusă în pericol, astfel că joi dimineaţă, la ora 06.00, a plecat cu o ambulanţă de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, iar acum se află deja la Fundeni", a declarat dr. Stoian.

Jean Constantin, cunoscut cu probleme cardiace, a fost internat, la sfârşitul săptămânii trecute, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, după ce a avut probleme de respiraţie şi o tensiune arterială mare. El a fost supus unor analize medicale, fiind internat la secţia de cardiologie.

Medicii constănţeni au precizat că actorul a cerut discreţie privind afecţiunile de care suferă şi a cerut în mod expres ca acestea să nu fie făcute publice.

Jean Constantin s-a născut la 21 august 1928 la Techirghiol, în judeţul Constanţa. A debutat pe scenă la secţia de estradă din cadrul Teatrului de Stat Fantasio din Constanţa, în 1957.

Actorul a jucat în peste 50 de filme, cum ar fi "Baronul Ecluzei" (1960), "Răzbunarea haiducilor"(1968), "Zile de vară" (1968), "Prea mic pentru un război atăt de mare" (1969), devenind celebru în anii '70, cu seria de filme de comedie "B(rigada) D(iverse)", unde a jucat alături de Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Dem Rădulescu, Puiu Călinescu şi Iurie Darie. Totodată, Jean Constantin este cunoscut pentru rolul lui Ismail din "Toate pânzele sus", de Mircea Mureşan. Printre cele mai recente filme în care a jucatse numără "Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii" (2006), "Roming", de Jiri Vejdelek (2007) şi "Supravieţuitorul" (2008), de Sergiu Nicolaescu. (V.A.)

×
Subiecte în articol: observator