x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Loto: Report de peste 12,8 milioane de euro la Joker

Loto: Report de peste 12,8 milioane de euro la Joker

de Redacția Jurnalul    |    19 Apr 2026   •   13:40
Loto: Report de peste 12,8 milioane de euro la Joker
Sursa foto: Duminică au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc.

Un report de peste 65,23 milioane de lei (peste 12,81 milioane de euro) se înregistrează la Joker, la categoria I, în timp ce la categoria a II-a reportul este de peste 134.000 de lei (peste 26.300 de lei), informează, vineri, Loteria Română.

Duminică, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, Loteria Română a acordat 31.579 de câştiguri în valoare totală de peste 2,26 milioane de lei.

La Loto 6/49, la categoria I, se înregistrează un report de peste 16,2 milioane de lei (peste 3,18 milioane de euro). La Noroc este în joc un report cumulat de peste 5,62 milioane de lei (peste 1,1 milioane de euro).

La Noroc Plus, la categoria I, se înregistrează un report de peste 236.700 de lei (peste 46.500 de euro).

La Loto 5/40, la categoria I, este un report de peste 619.300 de lei (peste 121.600 de euro). La Super Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 154.900 de lei (peste 30.400 de euro).

La tragerea Noroc de joi, la categoria a II-a, s-a înregistrat un câştig în valoare de 109.425,12 de lei. Biletul norocos a fost jucat la o agenţie din Filiaşi.

×
Subiecte în articol: loto report joker
Parteneri