x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator MAE emite o atenționare de călătorie: Incendiu de vegetație în sudul Franței

MAE emite o atenționare de călătorie: Incendiu de vegetație în sudul Franței

de Redacția Jurnalul    |    18 Iul 2025   •   20:30
MAE emite o atenționare de călătorie: Incendiu de vegetație în sudul Franței

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare către cetățenii care se află în Franța sau se pregătesc să călătorească acolo, privind un incendiu de vegetație cu propagare rapidă din apropierea Marsiliei.

Potrivit informațiilor transmise de comunicatul emis de MAE, incendiul se manifestă într-o zonă împădurită din regiunea Bouches-du-Rhône și este alimentat de rafale puternice de vânt, cu viteze de până la 70 km/h, ceea ce determină extinderea rapidă a focului.

Cetățenii aflați în proximitate au primit prin sistemul FR-Alert recomandări de protecție: să rămână în interior, cu ușile și ferestrele închise, să evacueze dacă se află în locuințe precare, precum campingurile mobile, să apeleze numerele de urgență 18 sau 112 doar dacă situația o impune și să respecte indicațiile autorităților.

Pentru asistență consulară, cetățenii români pot contacta Consulatul General al României la Marsilia la numerele +33 491221787 și +33 491221741, apelurile fiind preluate permanent de Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate. În situații de urgență deosebită, este disponibil și telefonul de urgență al misiunii diplomatice: +33 610027164.

(sursa: Mediafax)

 

×