x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator MAE: Noi condiții de intrare în Republica Cehă

MAE: Noi condiții de intrare în Republica Cehă

30 Ian 2021   •   20:00
MAE: Noi condiții de intrare în Republica Cehă

Ministerul Afacerilor Externe precizează că autoritățile cehe au revizuit condițiile de intrare a persoanelor pe teritoriul Republicii Cehe, noile condiții intrând în vigoare începând cu data de 30 ianuarie 2021 și aplicându-se până la 14 februarie 2021, orele 23:59.

Începând cu data de 30 ianuarie 2021, sunt interzise toate călătoriile neesențiale în Republica Cehă pentru cetățenii străini, independent de clasificarea statelor de proveniență în funcție de nivelul de risc de infecție (roșu, portocaliu, verde). Prin excepție, cetățenii străini (inclusiv cetățenii români) pot intra în continuare pe teritoriul Republicii Cehe pentru motive întemeiate, respectiv: întoarcerea la reședință; relații de muncă; studii; rațiuni familiale.

Astfel, sunt excluse călătoriile în scop turistic. Pentru aplicarea măsurilor s-au instituit controale ale Poliției, prin sondaj, la punctele de frontieră, inclusiv cu Slovacia.

Așadar, cetățenii români pot călători în Republica Cehă doar în condițiile prezentate mai sus.

Totodată, MAE reamintește că persoanele care sosesc în Republica Cehă, inclusiv din România, trebuie să completeze în prealabil Formularul de Localizare (Public Health Passenger Locator Form), disponibil la adresa www.prijezdovyformular.cz, și să prezinte la intrarea în Republica Cehă rezultatul negativ al testului molecular tip PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 ore. Testul poate fi realizat și în Republica Cehă, în termen de maximum 5 zile de la sosire, însă, până la anunțarea rezultatului testării, persoana în cauză nu se poate deplasa pe teritoriul ceh.

Sunt exceptate de la obligația de a completa Formularul de Localizare și de a prezenta testul molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 persoanele care călătoresc în Republica Cehă, inclusiv din România, pentru cel mult 24 ore, inclusiv în scop de tranzit.

×
Subiecte în articol: mae