x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Măi fi-v-ar cazmaua de râs !

Măi fi-v-ar cazmaua de râs !

de Radu Tudor    |    12 Ian 2017   •   14:35
Măi fi-v-ar cazmaua de râs !

Odata cu viscolul si cantitatile mari de zapada cazute pe capul unei jumatati din Romania, a reaparut un accesoriu foarte trendy in epoca sovietica, de trista amintire : cazmaua.

La fel ca pe vremuri, cand romanul da piept cu nametii, dupa indelungi dezbateri si framantari, concluzia apare in mod miraculos : la lopeti, baieti !

Civili, militari, doamne, supraponderali, purtatori de girofar – toti cu mic cu mare, au iesit sa dea piept cu natura.

Saracii militari, n-au nici o vina ca a cazut din nou cazmaua peste ei. Cand e mai greu acestei tari, tot pe ei pica magareata. Dotare slaba, efort urias. Civilii cu sparleala, ei cu roboteala.

Image result for bulevarde munti de zapada

Acolo unde se ridica veritabile ziduri de aparare din tip cazemata 1956, pe care ar fi acum invidios si celebrul taran sportiv al Tratatului de la Varsovia, liderul Albaniei Enver Hoxa.

Pe trotuare nu se poate circula, intre carosabilul relativ decent curatat si spatiul pietonal fiind cam 2 metri lung si lat de piscuri tip Postavarul, impinse de motorizati.

Am apreciat efortul imens al militarilor din Armata si Interne. Vad implicarea unor responsabili ai administratiei locale. Cu exceptia marilor barbati din sectoare care se ascund sub fusta plina de procente mari la incredere a doamnei primar.

Cu toate aprecierile mele, revazand acel accesoriu odios in cazul zapezii (cazmaua, fireste) nu pot sa nu ma intreb :

Mai fi-v-ar dotarea de ris, acum ca suntem in NATO, nu luam si noi niste freze? In loc de costume Armani la Sectorul 1, n-ar fi mai buna 10 freze din banii astia? Sau la Sectorul 3, unde numai firma de costum difera, dar pretul e acelasi?

Image result for freza manuala zapada

Ca din miliardele de euro care se scurg pe ici, pe colo, pe oriunde, cu 4-500 euro bucata de freza civilizata si baieti tunsi regulamentar, se fac toate trotuarele patriei in 72 de ore.

Astept cu infrigurare pina la momentul in care caldura civilizatiei europene, occidentale, va cuprinde si mica noastra batatura balcanica. De cazma.

PS : Arc peste timp 

1954

 

2017

Sursa radu-tudor.ro

×