x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un medicament anti-îmbătrânire dă rezultate uimitoare la șoareci

Un medicament anti-îmbătrânire dă rezultate uimitoare la șoareci

de Redacția Jurnalul    |    30 Mai 2024   •   23:20
Un medicament anti-îmbătrânire dă rezultate uimitoare la șoareci

Un nou medicament anti-îmbătrânire, cu mai puține efecte secundare decât cele actuale, a avut rezultate uimitoare la șoareci. Nu doar că luptă împotriva diabetului și aterosclerozei, dar reușește și să prelungească durata de viață.

Rezultatele, publicate în revista Nature Aging, indică faptul că tratamentul poate să combată bolile legate de îmbătrânire, cum ar fi diabetul și arterioscleroza, și să prelungească durata de viață.

Potrivit cercetătorilor de la Universitatea japoneză Juntendo, care au făcut studiul, medicamentul ar putea fi folosit în viitor și pentru boli neurodegenerative, precum boala Alzheimer.

Îmbătrânirea celulară, cunoscută sub numele de „senescență celulară”, este un proces în care celulele încetează să se împartă, dar nu mor și, prin acumulare, contribuie la apariția bolilor legate de vârstă. Eliminarea acestor celule este obiectivul multor tratamente anti-îmbătrânire, însă acestea sunt însoțite, de obicei, de efecte secundare grave, chiar și pe termen lung.

Pentru a rezolva această problemă, cercetătorii coordonați de Tohru Minamino au făcut o serie de experimente pentru a înțelege potențialul și mecanismul de acțiune al Canagliflozinai, o moleculă folosită deja pentru tratarea diabetului de tip 2, care reduce nivelul de glucoză din sânge, conform ANSA.

După administrarea medicamentului la șoarecii obezi, cercetătorii au observat o îmbunătățire semnificativă a metabolismului glucozei, o reducere a inflamației în țesutul adipos, dar și o reducere semnificativă a celulelor senescente, rezultate însoțite de mult mai puține efecte secundare decât în cazul altor medicamente.

„În acest studiu am demonstrat o ameliorare împotriva diabetului, aterosclerozei, îmbătrânirii premature și fragilității”, spune Minamino, „precum și o prelungire a duratei de viață ca răspuns la inhibarea transportatorului de glucoză SGLT2”.

(sursa: Mediafax)

 

 

×
Subiecte în articol: medicament anti imbatranire şoareci