x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministerul Finanțelor: alocațiile pentru copii cresc în cinci etape

Ministerul Finanțelor: alocațiile pentru copii cresc în cinci etape

12 Feb 2021   •   22:55
Ministerul Finanțelor: alocațiile pentru copii cresc în cinci etape

Alocațiile pentru copii cresc în cinci etape de valoare nominală egală, anunță Ministerul Finanțelor, la 1 ianuarie fiind aplicată a doua creștere de 20%.

Potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 123/2020 pentru modificarea art. 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, majorarea alocației pentru copii până la nivelul de 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copiii cu handicap, respectiv până la 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, se realizează etapizat prin majorarea cu 20 de puncte procentuale, aplicate sumei rezultate din diferenţa dintre cuantumul de 600 lei, respectiv 300 lei, şi cuantumul acordat anterior, în luna iulie 2020.

Prin urmare, OUG 123/2020 prevede creșterea alocațiilor în cinci etape de valoare nominală egală, respectiv 58 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copiii cu handicap și 29 de lei pentru copiii cu vârsta curpinsă între 2 și 18 ani. Astfel, dacă raportăm cuantumul alocației de la 1 ianuarie 2021 la cel din decembrie 2020 reiese o majorarea procentuală de 16%, arată un comunicat al Ministerului Finanțelor.

La data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 123/2020, cuantumul alocației de stat pentru copii aflat în plată era 311 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copii cu handicap; așadar, majorarea reprezentând 20 de puncte procentuale, aplicate sumei rezultate din diferenţa dintre cuantumul de 600 lei, este de 58 lei ((600-311)*20%= 58) și 156 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani; așadar, majorarea reprezentând 20 de puncte procentuale, aplicate sumei rezultate din diferenţa dintre cuantumul de 300 lei, este de 29 lei ((300-156)*20%= 29).

În aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 123/2020 la data de 1 august 2020 s-a aplicat prima majorare de 20 de puncte procentuale, cuantumul alocației devenind 369 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copii cu handicap și 185 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani.

Începând cu 1 ianuarie 2021, s-a acordat a doua majorare de 20 de puncte procentuale, cuantumul alocației devenind 427 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copii cu handicap și 214 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani.

 

(sursa: Mediafax)

×