x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministrul de Interne l-a demis pe Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu

Ministrul de Interne l-a demis pe Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu

13 Ian 2022   •   17:29
Ministrul de Interne l-a demis pe Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu

Ministrul de Interne, Lucian Bode, l-a demis, joi, pe șeful Inspectoratului de Poliție al Județului Giurgiu, Cătălin Georgescu. Acesta va ocupa o altă funcție în cazul unei alte structuri.

Acesta a fost demis după ce un bărbat din Bolintin-Vale a fost omorât cu pietre de un grup de romi. Sute de oameni au ieșit în stradă şi spun revoltați că aceste grupuri îi terorizează de luni de zile, iar poliţia nu a luat măsuri.

Localnicii acuză că oamenii legii nu s-au implicat pentru a le face dreptate și a-i apăra de cei care îi terorizează de ani de zile.

"A fost un conflict spontan. Regretabil este că în urma acestui conflict spontan o persoană a decedat. Polițiștii de la Bolintin, deși au avut sesizată o faptă cu autor necunoscut, într-un interval de timp foarte scurt, au reușit să identifice autorul, să-i probeze și să-i documenteze activitatea infracțională, iar acesta a fost reținut și, ulterior, a primit mandat de arestare preventivă, pentru că victima nu a decedat imediat, ci la câteva zile", a declarat Cătălin Georgescu, inspector-șef IPJ Giurgiu, potrivit Antena 3.

Întrebat de ce a fost reținută o singură persoană, deși era vorba despre patru agresori, inspectorul-șef a răspuns:

"Dați-mi voie să ma abțin la modul în care au fost desfășurate activitățile de cercetare penală, dar gândiți-vă că atâta timp cât o instanță de judecată a dispus arestarea preventivă înseamnă că probatoriul a fost suficient astfel încât să incrimineze persoana respectivă.

În situația în care vorbeam de o participație cu siguranță erau mai multe persoane reținute și, eventual, arestate."

Marian Mina, liderul PSD Giurgiu, a reacţionat la scandalul uriaș din Bolintin Vale acolo unde un bărbat a murit după ce a fost bătut cu pietre de un grup de romi. Acesta a cerut demisia șefului poliţiei județene.

„Avem un nou scandal uriaș în care este implicată Poliţia Giurgiu! Al doilea, în ultimele 4 zile. Mai mulţi giurgiuveni din Bolintin Vale s-au revoltat faţă de oamenii legii, în urma unui tragic incident în care un om şi-a pierdut viaţa.

Iată că, din nou, Inspectoratul Judeţean de Poliţie(IPJ) Giurgiu este arătat cu degetul de către toată ţara! S-a umplut paharul şi, ca atare, îi cer imperativ ministrului de Interne să îl DEMITĂ pe şeful Poliţiei Giurgiu, Cătălin Georgescu", scrie pe pagina sa de socializare Marian Mina, liderul PSD Giurgiu.

×