Moartea unui zambet

Gabi a murit vineri in zori, la Viena. La ora cand de obicei isi punea ceasul sa sune, sa aiba timp sa-si pregateasca "Matinalul". Prietenul meu drag a plecat spre cer atat de devreme. Abia implinise 33 de ani. Varsta biblica. A ars in aceasta viata cat altii in doua vieti. A fost tot timpul sub presiune, o gena ii dirija activitatea febrila, parca stia ca pentru Gabi clepsidra curge mai repede.

A avut din plin bucurii profesionale, a muncit pentru ele pana la epuizare; devenise un nume in lumea televiziunii si a radioului. In Ploiesti a devenit nu numai cetatean de onoare al orasului, dar el dadea, prin numele lui, onoare urbei care il adula.

Cand ne vedeam in ultima perioada, imi vorbea nu de boala care il macina agresiv, ci de proiectele pe care dorea sa le faca. Gabi privea numai inainte. A fost pentru mine un exemplu puternic, o lectie de viata din care poti invata la orice varsta.

Gabi a avut parte de o sarbatoare extraordinara atunci cand si-a lansat emotionanta carte "Viata ca o lupta". A muncit enorm ca aceasta carte sa nu fie o opera postuma. Atunci cand sute de oameni, inlacrimati de emotie, i-am cantat lui Gabi "La multi ani", sarbatoritul ne-a spus: "M-ati facut fericit".

Asa a plecat Gabi Dobre spre Inalt. Te stim acolo, mereu alaturi de noi, cu zambetul tau usor ironic, niciodata zeflemitor. Adio, dragul nostru prieten.

Ieri, n-ai putut sa mai spui "Buna dimineata, dragi prieteni. Sunt Gabi Dobre si va prezint...".

DE CE EU?

Dincolo de cele povestite, ramane o intrebare: de ce? Multi dintre cei loviti de o mare suferinta se intreaba "De ce mi se intampla mie?". O varianta cinica, dar logica, de raspuns poate fi: "Dar de ce nu?". Dintr-o convingere subiectiva, atunci cand auzim ca un semen este lovit de un necaz, ne gandim ca este putin probabil sa ni se intample si noua la fel. Pe culoarele Spitalului Fundeni, cineva m-a intrebat, dupa ce m-a recunoscut: "Cum, si dumneavoastra va imbolnaviti?". Dumnezeu nu tine insa cont de clasificarea facuta de oameni, in functie de avere, de profesie sau de statutul social. Ma intorc la prima intrebare: "De ce?". Un raspuns la indemana, pe care l-am folosit de cateva ori, este: "Noi nu stim de ce, dar Dumnezeu stie". Nu stiu de ce, dar boala exista in mine. Stiu insa ca Dumnezeu ma poate salva. "Poate face o minune cu tine", mi-a spus odata o asistenta. Asta il rog si eu: "Fa, Doamne, o minune cu mine!". Gand catre cititori din cartea lui Gabi Dobre, "Viata ca o lupta"