Potrivit unui comunicat remis de MAI, mutarea în interesul serviciului a chestorului principal Marian Tutilescu pe o altă funcţie în cadrul ministerului, în funcţia de director al Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule, nu are nicio legătură cu derularea incidentului de la mall Plaza Romania.
Corpul de Control al MAI a finalizat verificările dispuse de viceprim-ministrul, ministrul administraţiei şi internelor Dan Nica, cu privire la incidentul de la mall Plaza Romania, în urma acestora fiind solicitată declanşarea procedurii cercetării prealabile pentru neglijenţă în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu faţă de subcomisarul Adam Cătălin (coordonatorul intervenţiei), chestorul Guran Lucian (ofiţer aflat la comanda unităţii) şi comisarul şef Stoian Constantin (şeful biroului grupări criminale din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale al DGPMB), potrivit comunicatului, citat de Mediafax.Sursa citată mai precizează că, în urma verificărilor, "niciunul dintre ofiţerii nominalizaţi care au luat la cunoştinţă despre informarea prin care se semnala iminenţa producerii unei altercaţii între membrii grupului Preda şi ai firmei BGS, nu au dispus măsuri concrete în scopul prevenirii producerii conflictului, tratând informaţiile cu superficialitate".
"Acest fapt a făcut ca evenimentul să se producă, iar consecinţele au constat în crearea unei stări de nesiguranţă în rândul cetăţenilor şi prejudicierea imaginii instituţiei Poliţiei", se mai arată în comunicatul MAI.
Materialul de control va fi adus la cunoştinţa IGPR şi a DGPMB. Totodată, MAI informează că, în ceea ce priveşte controlul de fond desfăşurat la DGPMB, activitatea de control nu este finalizată, iar că la momentul stabilirii concluziilor, acestea vor fi anunţate public.
Până la finalizarea procedurilor de mutare, coordonarea activităţii DGPMB urmează să fie asigurată de către comisar şef Smochină Aurel, informează MAI.
Şeful Poliţiei Capitalei, chestorul principal de poliţie Marian Tutilescu, a cerut să fie transferat la Direcţia de Permise şi Înmatriculări Vehicule, au declarat, joi seară, pentru Mediafax, surse oficiale.
Şeful Poliţiei Capitalei, chestorul principal de poliţie Marian Tutilescu, a fost schimbat, ieri, din funcţie, în urma scandalului de la mall-ul Plaza România, potrivit unor surse oficiale.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan, chestorul principal de poliţie Marian Tutilescu nu a fost informat despre această schimbare. El a precizat că numirile şi schimbările din funcţii se fac în conformitate cu legea şi se anunţă public. Posibilitatea schimbării lui Tutilescu a mai fost vehiculată, inclusiv cu înlocuirea sa cu un reprezentant din Galaţi.
La sfârşitul lunii februarie, cinci persoane au fost reţinuţi de poliţiştii Secţiei 22 din Capitală, după ce ar fi provocat un scandal în mall-ul bucureştean Plaza România, intrând în conflict cu agenţi ai firmei de pază BGS.
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Dan Nica, anunţa atunci că a dispus Corpului de control al ministerului să facă un control la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti privind modul în care se desfăşoară activităţile de asigurare a ordinii şi siguranţei publice, precum şi cele de supraveghere a grupărilor criminale care acţionează pe raza Capitalei.
Nica preciza că toate persoanele care au o implicare, în sensul încălcării ordinelor interne de funcţionare a MAI, în acest caz, ca urmare a raportului pe care îl va primi de la Corpul de Control, vor fi demise.
Chestorul principal Marian Tutilescu a fost numit, în 5 februarie 2003, la conducerea Poliţiei Capitalei, printr-un ordin semnat de ministrul de Interne de atunci Ioan Rus. Anterior, Tutilescu a fost adjunct al şefului Poliţiei Române pentru probleme de ordine publică.
Marian Tutilescu a fost numit la comanda Poliţiei Capitalei după demiterea chestorului Mihai Gheorghe pentru lipsa unui rezultat al anchetei în cazul exploziei de la liceul bucureştean "Jean Monnet" şi implicarea unor poliţişti în cazuri de corupţie.
Tutilescu a absolvit Şcoala de ofiţeri de poliţie - arma poliţie şi Facultatea de Drept. Din anul 1978, el a lucrat la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mehedinţi, pe linie de cercetări penale, a fost şef al Serviciului cercetări penale la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara, apoi inspector şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mehedinţi şi a celui din Caraş-Severin. În 1 februarie 2001 a devenit adjunct al inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei.