x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator “Nu e profitabil să cumperi tehnică de luptă second hand”

“Nu e profitabil să cumperi tehnică de luptă second hand”

26 Mar 2010   •   00:00

Fostul ministru al Apărării Teodor Atanasiu a declarat vineri că nu este profitabil ca Armata Română să achiziţioneze avioane second-hand, precizând că tehnica veche presupune costuri mai mari decât cea nouă, pentru că are nevoie de modernizare, iar mentenanţa şi funcţionarea sunt mai scumpe.



Deputatul PNL Teodor Atanasiu a afirmat, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, că a atras atenţia şi în perioada în care era ministrul Apărării că nu este profitabil pentru Armata Română să ia tehnică de luptă second-hand, pe motiv că ar ajunge la costuri mult mai mari decât dacă ar cumpăra tehnică nouă, transmite corespondentul Mediafax.

"Nici un fel de tehnică de luptă second-hand achiziţionată anterior nu a fost mai ieftină decât cea nouă. Vă spun şi de ce. Preţul de achiziţie, plus preţul de upgradare la noile cerinţe, programele de modernizare a acestor echipamente militare, plus costurile de funcţionare şi de mentenanţă au dus la costuri mai mari pentru produsele second-hand decât pentru produsele noi", a explicat Atanasiu. Fostul ministru al Apărării s-a declarat surprins de achiziţia avioanelor F16 second-hand anunţată de autorităţile române, considerând-o "extrem de scumpă".

El a spus că, pe vremea când era ministru al Apărării, Armata Română a avut o ofertă din partea Israelului de donare sau achiziţie gratuită a unor avioane F16 pe care israelienii le aveau în uz la acea dată. Teodor Atanasiu a menţionat că acest detaliu este cunoscut de toate cadrele militare şi personalul civil din MApN care se ocupă de achiziţii. "Şi atunci ne puneam problema costurilor destul de mari pe care le aveam de făcut cu modernizarea acelor avioane, ne făceam probleme de modul în care erau ele uzate şi cât timp le mai puteam ţine în folosinţă, având în vedere că aveau un grad de uzură extrem de mare", a afirmat Atanasiu.

MAI POT FI FOLOSITE 10 ANI
Deputatul PNL a adăugat că un avion nou are o durată de viaţă de 30 de ani, pe când un avion vechi mai poate fi folosit aproximativ zece ani. "N-am înţeles de ce este o decizie a CSAT-ului. CSAT trebuie să se asigure că Armata Română are capabilitatea de a răspunde misiunilor care îi sunt încredinţate, adică să aibă avioane multirol în dotare. Nu ce fel de avioane, cu câţi bani şi aşa mai departe. CSAT nu este ordonator de credite, nu răspunde material şi penal pentru deciziile de achiziţii publice care se iau.

Ordonatorul de credite la Ministerul Apărării Naţionale este ministrul Apărării, care răspunde material şi penal pentru deciziile pe care le ia. Această ascundere a deciziei ministrului Apărării după decizia CSAT mi se pare inoportună", a declarat Atanasiu. Parlamentarul a spus că, deşi contractul nu a fost dat publicităţii, nu crede că ar putea conţine şi obligaţii de offset, deoarece sunt avioane second-hand care nu sunt cumpărate de la producător, pentru a genera astfel de obligaţii.

El a adăugat că achiziţia de avioane noi putea conţine elemente puternice de offset de la toţi producătorii cu care MApN a discutat până acum, de la sută la sută până la 300 la sută din costurile achiziţiilor. "Offset însemna obligaţia pe care şi-o lua producătorul de la care făceai achiziţia de a cumpăra din România produse în anumite valori sau de a face investiţii. Cu alte cuvinte, de a băga în economia românească o resursă investiţională puternică egală sau mai mare decât suma pe care o cheltuiam", a spus Atanasiu. Potrivit sursei citate, producătorii avioanelor Gripen şi cei ai Eurofighter erau de acord cu obligaţii de offset.

TREBUIE MODIFICATE PISTELE
Întrebat dacă este de părere că s-ar ascunde ceva în spatele acestui contract de achiziţie de avioane, Atanasiu a răspuns că bănuieşte că ar putea fi ceva, având în vedere că "este nevoie de umbrela CSAT pentru această achiziţie, când CSAT nu are nici un fel de atribuţie legală în a stabili care tip de avion şi cu ce sumă este achiziţionat". Potrivit sursei citate, CSAT are obligaţia de a se asigura că Armata Română are capabilitatea necesară pentru a-şi asigura misiunile de zbor şi a hotărât deja pe programele multianuale de achiziţie, încă din 2005, achiziţionarea a 48 de avioane multirol pentru Armata Română.

"O achiziţie făcută prin lege, de obicei, vrea să astupe neregulile faţă de alte legi. Că altfel nu ai nevoie de o lege dacă respecţi legislaţia existentă. Orice ordonator de credite din ţara asta, dacă respectă legislaţia existentă, nu are nevoie de o lege pentru a face o achiziţie. Dacă vrei să faci achiziţia prin lege înseamnă că nesocoteşti nişte legi în vigoare şi îţi trebuie o lege specială care să te excepteze de la legile respective", a spus Atanasiu. Fostul ministru al Apărării a atras atenţia că orice stat "serios", când vrea să facă o investiţie de o asemenea amploare face o selecţie foarte clară pe baza preţului.

El a explicat că există anumite tipuri de avioane, cum este F16, pentru care nu doar achiziţia aparatului de zbor trebuie luată în calcul, ci şi investiţiile în toate cele trei baze militare aeriene pe care le are România, pentru că trebuie modificate pistele, sistemele de comunicaţii şi avertizare. Atanasiu a spus că există şi aparate precum Gripen, pentru care nu trebuie modificate pistele. Teodor Atanasiu a conchis spunând că autorităţile române ar trebui să îşi calculeze bine costurile totale pentru avioanele militare şi în acestea ar trebui să includă, pe lângă costurile de achiziţie, şi pe cele de modernizare, de utilizare, de mentenanţă sau chiar de instruire a piloţilor şi modificările din bazele aeriene.

×
Subiecte în articol: observator