x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Numărul persoanelor arestate în dosarul vămilor a ajuns la 86

Numărul persoanelor arestate în dosarul vămilor a ajuns la 86

10 Feb 2011   •   08:55
Numărul persoanelor arestate în dosarul vămilor a ajuns la 86

Curtea de Apel a respins recursurile din dosarul “Halmeu”

Curtea de Apel Oradea a respins azi  recursurile depuse de cei trei oameni de afaceri – Ion Savu, Liviu Florian şi Romeo Niţă – implicaţi în dosarul pentru trafic de influenţă şi dare de mită în cazul Nicoletei Dobrescu, fostul şef al Biroului Vamal Halmeu. Deşi au pledat nevinovaţi, magistraţii Curţii de Apel Oradea au considerat ca nefondate recursurile depuse de avocaţii celor trei suspecţi, care continuă să susţină că procurorii anticorupţie nu au probe suficient de bine consolidate pentru păstrarea în arest a clienţilor lor. Cei trei oameni de afaceri au fost arestaţi, după ce s-a aflat că au adunat circa 400.000 de euro pentru a o sprijini pe Nicoleta Dobrescu să-şi păstreze scaunul de şef al Biroului Vamal Halmeu, bani ce ar fi ajuns la fostul şef al Autorităţii Vamale din România, orădeanul Radu Mărgineanu, iar mai apoi în puşculiţa unui partid politic. (Teodora Ivan).

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au arestat, în ultimele 24 de ore, 86 de persoane implicate în fapte de corupţie la vămile din vestul ţării. Magistraţii urmează să se pronunţe şi în cazul a altor 12 învinuiţi de fapte similare de către procurorii anticorupţie.

Citiţi şi: Viorel Comăniţă, şef interimar la Autoritatea Naţională a Vămilor

Audierile vameşilor şi poliţiştilor reţinuţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au continuat până târziu la Curtea de Apel Bucureşti, care a decis în cazul a patru persoane să le impună interdicţii de a părăsi ţara pe perioada cercetărilor.

Potrivit DNA, în perioada octombrie 2010 - ianuarie 2011, la nivelul punctului de trecere al frontierei (PTF) Moraviţa şi PTF Foeni din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie de Frontieră (IJPF) Timiş, în contextul existenţei unui grup infracţional organizat, ofiţeri şi agenţi de poliţie de frontieră împreună cu lucrători vamali au acţionat în vederea strângerii de sume de bani sub formă de mită, în schimbul nedenunţării şi neconstatării unor infracţiuni sau contravenţii comise de persoane care traficau ţigări sau alcool provenite din Serbia, la trecerea frontierei de stat a României.

Citiţi şi: Nepotul lui Antonie Iorgovan, printre vameşii acuzaţi de corupţie

Pe de altă parte, în perioada octombrie 2010 - ianuarie 2011, la nivelul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Naidăş, jud. Caraş-Severin, vameşii şi poliţişti de frontieră menţionaţi mai sus, precum şi alte persoane implicate în traficul cu ţigări, în contextul existenţei unui grup infracţional organizat, au acţionat în scopul comiterii unor infracţiuni de corupţie şi pentru a obţine importante beneficii financiare şi materiale.

×