x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator O femeie însărcinată, rănită într-un accident în Sibiu

O femeie însărcinată, rănită într-un accident în Sibiu

05 Mai 2019   •   12:46
O femeie însărcinată, rănită într-un accident în Sibiu

O femeie însărcinată a fost rănită, duminică, într-un accident rutier produs pe DN 1, în zona localităţii sibiene Avrig.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu, un şofer în vârstă de 34 de ani a virat la stânga fără să se asigure, intrând în coliziune cu un alt autoturism aflat în depăşire. În urma impactului, o femeie însărcinată în vârstă de 28 de ani, pasageră în autoturismul aflat în depăşire, a fost rănită, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Conform aceleiaşi surse, în urma accidentului nu s-au înregistrat probleme deosebite de trafic.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat că la locul accidentului au intervenit o autospecială de stingere şi două echipaje SMURD pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă. 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: accident avrig sibiu