x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Omul de afaceri Georgică Cornu, arestat la domiciliu

Omul de afaceri Georgică Cornu, arestat la domiciliu

14 Mai 2015   •   23:05
Omul de afaceri Georgică Cornu, arestat la domiciliu

O instanţă a Tribunalului Judeţean Mehedinţi a decis, joi seara, ca omul de afaceri Georgică Cornu să fie arestat la domiciliu.

Surse apropiate cazului au declarat, pentru AGERPRES, că magistraţii au mai hotărât ca fostul său asociat Lucian Caraiman şi un şofer al grupului de firme Confort să fie cercetaţi sub control judiciar.

Cei trei sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani şi delapidare, cu un prejudiciu adus bugetului statului de aproape trei milioane de euro.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, Georgică Cornu, fostul său asociat în grupul de firme Confort Lucian Caraiman şi o altă persoană sunt suspectaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, folosirea cu rea-credinţă a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect, delapidare în formă continuată şi spălare a banilor.

Anchetatorii au ajuns la concluzia că "omul de afaceri Georgică Cornu ar fi iniţiat grupul infracţional organizat în august 2012, ceilalţi doi suspecţi ocupându-se de scoaterea din patrimoniul SC C&C Confort SRL a unor bunuri libere de sarcini, pentru a împiedica executarea acestora, pentru ca mai apoi acestea să fie trecute sub controlul liderului grupului".

"Începând cu 27 august 2012, suspecţii Georgică Cornu şi Lucian Caraiman, reprezentanţi ai SC C&C MH Confort SRL, prin tranzacţii frauduloase succesive, au scos din patrimoniul societăţii comerciale patru bunuri imobile în valoare de 11.990.031 lei, care, în drept, au ajuns în proprietatea SC Gorno CG SRL, iar ulterior, prin radierea acesteia, bunurile respective au intrat în proprietatea personală a unui membru al grupării. Din cercetările făcute în cauză a rezultat că, în fapt, proprietarul bunurilor a fost Georgică Cornu", se precizează în comunicatul citat.  

×
Subiecte în articol: georgica cornu