x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator ONU: Peste 6,6 milioane de refugiați ucraineni în Europa de la începutul invaziei rusești

ONU: Peste 6,6 milioane de refugiați ucraineni în Europa de la începutul invaziei rusești

24 Aug 2022   •   19:05
ONU: Peste 6,6 milioane de refugiați ucraineni în Europa de la începutul invaziei rusești
Sursa foto: Hepta

Peste 6,6 milioane de ucraineni s-au refugiat în Europa de la începutul invaziei rusești în Ucraina, a anunțat ONU, citat de CNN.

Milioane de oameni și-au părăsit casele din Ucraina și au nevoie de asistență umanitară, în ceea ce a devenit cea mai mare și mai rapidă criză de acest fel de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, potrivit Comitetului Internațional de Salvare.

6.657.918 de refugiați din Ucraina au fost înregistrați în întreaga Europă, potrivit Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați.

Estimarea ONU privind numărul de refugiați din Europa include suma înregistrărilor pentru protecție temporară sau un sistem național de protecție similar și numărul de cereri de azil depuse de refugiații din Ucraina.

(sursa: Mediafax)

×