Fundatia Vodafone Romania a organizat joi, 1 octombrie, “Gala Fundatiei Vodafone – 17 ani de fapte bune” la care au participat reprezentanti ai ONG-urilor partenere, donatori si voluntari ai Fundatiei, reprezentanti ai mediului de afaceri din Romania, membrii Board-ului Fundatiei Vodafone Romania, precum si personalitati publice, printre care Irina-Margareta Nistor, Presedintele Onorific al Fundatiei Vodafone Romania si Andrew Dunnett, Director al Vodafone Foundation. Evenimentul a fost prilejuit de aniversarea a 17 ani de existenta a Fundatiei Vodafone Romania, prima fundatie corporativa din Romania, care a fost alaturi de comunitate si societatea civila din 1998.
“17 ani inseamna pentru noi 5.100 de angajati Vodafone implicati in munca de voluntariat, peste 650.000 de beneficiari, peste 848 de proiecte finantate, peste 20 milioane de euro investiti. Dincolo de aceste cifre, insa, stau oamenii, cei care sunt sufletul proiectelor, cei care ne motiveaza cu devotamentul lor. Totodata, anul acesta am dorit sa fim mult mai prezenti in zonele rurale si in comunitatile izolate, pentru ca am vazut ca acolo ajutorul nostru este foarte necesar. Ne dorim ca proiectele noastre care pot imbunatati viata oamenilor sa ajunga pana in cele mai indepartate colturi ale tarii, pana la cei mai izolati oameni”, a spus Angela Galeta, Director al Fundatiei Vodafone Romania.
In cadrul Galei, Fundatia Vodafone Romania a acordat 6 premii distincte pentru 8 organizatii partenere sau persoane cu care Fundatia a implementat proiecte importante in anul anterior:
Premiul pentru Pionierat, Curaj si Perseverenta:
• Domnului Dragos Zaharia, Presedinte Asociatia S.M. Speromax Alba Iulia, care a infiintat un centru de zi care se ocupa de pacientii diagnosticati cu scleroza multipla. Este implicat activ in implementarea proiectului “Scleroza multipla – boala adultului tanar. Recunoaste riscurile” care urmareste sa redea mobilitatea si speranta la o viata implinita copiilor si adultilor imobilizati, complet dependenti de ingrijitorii lor.
Premiul pentru Impact in Comunitate :
• Doamnei Rodica Tiriteu, Director al Scolii Gimnaziale Numarul 1 din Chislaz, judetul Bihor, pentru implicarea cu daruire si perseverenta in realizarea proiectului “Mobilizare pentru invatare”, in cadrul caruia au fost renovate cele doua cladiri ale Scolii Gimnaziale din Chislaz, astfel incat cei 127 de copii care urmeaza cursurile aici, sa poata invata in conditii care corespund standardelor europene.
• Doamneia Elisabeta Pacuraru, Manager de Proiect al Asociatiei Comunitatii Eselnita “Cazanele Dunarii”, pentru renovarea unui centru de formare si dezvoltare a tinerilor din comuna, parte a proiectului “In centru este Eselnita”, dorind sa le ofere acestora o perspectiva si posibilitatea de a-si face un rost acasa, la sat.
Premiul pentru excelenta in colaborarea dintre institutii si organizatii neguvernamentale:
• Doamnei Adriana Craciun, Director al Centrului de Transfuzii Sanguine Buzau, pentru ca a dus la bun sfarsit renovarea si dotarea Centrului de Transfuzie Sanguina din Buzau, locul din care s-au livrat in ultimii 3 ani Centrului de Transfuzii Sanguine din Bucuresti peste 40.000 de unitati de sange si preparate sanguine, contribuind la salvarea multor vieti. Centrul de Transfuzii Buzau a organizat anul acesta 24 de colecte mobile, inclusiv in mediul rural.
Premiul pentru Voluntariat:
• Asociatiei Diaconia Ajutor International, pentru derularea proiectului “Built for tomorrow 2015” si pentru motivarea si implicarea angajatilor Vodafone Romania in activitati de voluntariat. In cadrul acestui proiect, 400 de voluntari Vodafone au construit case pentru patru familii nevoiase din Cristian, judetul Brasov.
Premiul Mobile for Good:
• Asociatiei Sprijin pentru Diabet, pentru proiectul “Telemedicina pentru copilul insulinodependent” care prin intermediul tehnologiei avansate, permite monitorizarea continua a glicemiei cu ajutorul unor senzori, elimina necesitatea intepaturilor zilnice, facilitează interpretarea datelor si interventiile rapide, de la distanta, în caz de necesitate. Proiectul face parte din “Mobile for Good”, cel mai amplu program din Romania care foloseste tehnologia mobila pentru a imbunatati viata oamenilor.
• Asociatiei Samaritenilor din Romania pentru proiectul “SOS Surdo-Muti” si pentru dezvoltarea unui sistem de comunicare si avertizare in timp real, care se incadreaza in standardul “Total Conversation- Sign, Type and Speak”. Acest sistem vine in sprijinul autonomiei persoanelor cu deficientee de auz si vorbire si le permite sa solicite ajutor de urgenta prin transmiterea unor mesaje generice predefinite.
Premiul pentru cel mai activ voluntar de profesie:
• Doamnei Elena Daria Tanasa pentru implicarea cu deosebita dedicare in proiecte de strangere de fonduri organizand competitii sportive, targuri caritabile si campanii de stranger de fonduri.
Fundatia Vodafone Romania a finantat, in cei 17 ani de activitate, peste 848 de programe in domeniile sanatatii, educatiei, serviciilor sociale, avand ca beneficiari copii, tineri, batrani, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Pana in prezent, Fundatia Vodafone Romania a investit 20 milioane Euro in proiecte desfasurate de organizatiile non profit partenere. Mai multe detalii despre programele Fundatiei se regasesc pe www.fundatia-vodafone.ro, www.facebook.com/fundatiavodafone, http://fundatiavodafone-blog.ro. Fundatia Vodafone Romania este o organizatie non-guvernamentala romaneasca cu statut caritabil, distincta de operatiunile comerciale ale companiei, infiintata in 1998.