x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Paris / Un hoţ a furat bijuterii de 10 milioane de euro

Paris / Un hoţ a furat bijuterii de 10 milioane de euro

31 Mai 2009   •   00:00

Un bărbat înarmat a furat sâmbătă din magazinul casei de bijuterii Chopard situat în Place Vendome din Paris bijuterii a căror valoare ar putea ajunge la 10 milioane de euro, arată Antena3.



Îmbrăcat în costum, bărbatul a intrat în magazinul prestigioasei case de bijuterii, a pus pistolul la tâmplă vânzătorului şi l-a forţat să îi înmâneze 15 bijuterii, susţine poliţia franceză. "Jaful de la Chopard din Place Vendome trevuie să fie de cel puţin şase de milioane de euro", a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.

Bărbatul a acţionat singur, a declarat o altă sursă din cadrul poliţiei pariziene, estimând că valoarea bijuteriilor furate s-ar putea ridica la 10 milioane de euro.

×
Subiecte în articol: observator