x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cristian Popescu Piedone revine la Primăria Sectorului 5. Prefectura Capitalei a emis ordinul de repunere în funcție

Cristian Popescu Piedone revine la Primăria Sectorului 5. Prefectura Capitalei a emis ordinul de repunere în funcție

de Redacția Jurnalul    |    22 Iun 2023   •   17:45
Cristian Popescu Piedone revine la Primăria Sectorului 5. Prefectura Capitalei a emis ordinul de repunere în funcție
Sursa foto: Hepta

Subprefectul Diana -Anca Artene a semnat joi ordinul de repunere în funcție a lui Cristian Popescu Piedone. Documentul va fi trimis vineri către Consiliul Local al Sectorului 5, MAI și Autoritatea Electorală Permanentă.

„Subprefectul Diana -Anca Artene a semnat astăzi (joi - n.r.) ordinul prin care s-a luat act de dispozitivul deciziei nr. 397 din 21.06.2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a constatat lipsa motivelor de fapt și de drept care să justifice menținerea încetării de drept a mandatului de primar al Sectorului 5, al lui Cristian Popescu Piedone”, potrivit unui comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, acest ordin va fi comunicat, vineri, către Cristian Popescu Piedone, Consiliul Local al Sectorului 5, Ministerul Afacerilor Interne și Autoritatea Electorală Permanentă.

Fostul primar Cristian Popescu Piedone, condamnat în Dosarul Colectiv, a fost pus în libertate „de îndată”, potrivit deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ).

În rejudecare, magistrații Înaltei Curți l-au achitat pe Popescu Cristian Victor Piedone pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu (autorizaţia SC Colectiv Club SRL), a înlăturat dispoziţia privind obligarea inculpatului Popescu Cristian Victor Piedone la plata cheltuielilor judiciare către stat și au anulat formele de executare emise în baza sentinţei penale nr. 1897 din data de 16.12.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti-Secţia I Penală în dosarul nr. 17008/3/2016, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 566/A din data de 12 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I Penală în acelaşi dosar privind pe inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone.

Cristian Popescu Piedone se afla în Penitenciarul Jilava, în executarea pedepsei de 4 ani și 3 luni de închisoare primită în dosarul Colectiv.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: piedone ordin prefect