x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Pinalti rupe tăcerea! A anunţat că va coopera cu autorităţile

Pinalti rupe tăcerea! A anunţat că va coopera cu autorităţile

22 Feb 2015   •   12:11
Pinalti rupe tăcerea! A anunţat că va coopera cu autorităţile
Sursa foto: Pinalti rupe tăcerea! A anunţat că va coopera cu autorităţile

Gheoghe Ştefan a anunţat că va coopera cu autorităţile şi că le va spune faptele de corupţie ale unor persoane foarte importante, potrivit Antena 3, care citează surse din interiorul anchetei.

Printre numele grele pe care le-ar putea denunţa se află Vasile Blaga, Elena Udrea, Dorin Cocoş, Gabriel Sandu şi Gheorghe Flutur. Doar două dintre aceste persoane vor fi denunţate luni de Gheoghe Ştefan, spus sursele.

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat că procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de primarul municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, care controlează postul de televiziune Giga TV, pentru instigare la infracţiunea de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de către o persoană ce deţine o funcţie de conducere într-un partid.

În acest dosar sunt urmăriţi penal preşedinta CNA, Laura Georgescu, pentru abuz în serviciu; Narcisa Iorga, membră a CNA, pentru instigare la infracţiunea de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de o persoană ce deţine o funcţie de conducere într-un partid

×
Subiecte în articol: pinalty pinalti gheorghe stefan