x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Poliţiştii sunt în staţiile de metrou şi verifică dacă bucureștenii au mască

Poliţiştii sunt în staţiile de metrou şi verifică dacă bucureștenii au mască

15 Mai 2020   •   12:26
Poliţiştii sunt în staţiile de metrou şi verifică dacă bucureștenii au mască
Sursa foto: Victor Stroe

Poliţiştii se află, de vineri, în staţiile de metrou din Capitală şi verifică dacă pasagerii au mască, iar cei care nu au, sunt întorși din drum. Cei care refuză să asculte poliţiştii primesc doar avertisment, pentru că amenzile intră în vigoare abia de luni.

Poliţiştii se plimbă, începând de vineri, prin staţiile de metrou şi îi atenționează pe pasageri să poarte mască, încercând să îi facă pe bucureșteni să importanța respectării regulilor impuse joi seara.

Oamenii legii nu vor putea da, încă amenzi, pentru că, momentan, ei nu au o bază legală: legea privind starea de alertă intră luni în vigoare, unde sunt incluse şi amenzi (până la 2.500 lei pentru absenţa măştii).

În OUG nu sunt incluse amenzile.

Până duminică, poliţiştii acţionează în baza Legii 61/1991 (privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice). Agenţii se vor folosi de articolul 2, alineatul 29, care spune că este contravenţie nerespectarea măsurilor de ordine luate de organele competente în caz de calamităţi naturale sau alte pericole publice.

Cu alte cuvinte, cei care fac scandal când poliţia nu îi lasă la metrou fără mască, primesc doar avertisment. Echipajele se află, momentan, doar în staţiile de metrou, spun surse din poliţie.

(sursa: Mediafax)

×