x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Praznicul Sfintei Cruci

Praznicul Sfintei Cruci

de Carmen Dragan    |    14 Sep 2008   •   00:00

De “Înălţarea Sfintei Crucii” Muzeul Ţăranului Român a prăznuit alături de meşteri, iconari, cruceri, artişti şi numeroşi vizitatori dornici de a pătrunde înţelesul semnelor din lumea ţărănească veche.



De “Înălţarea Sfintei Crucii” Muzeul Ţăranului Român a prăznuit alături de meşteri, iconari, cruceri, artişti şi numeroşi vizitatori dornici de a pătrunde înţelesul semnelor din lumea ţărănească veche.

De şase ani încoace, de “Ziua Crucii”, Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti organizează “Tîrgul iconarilor şi al meşterilor cruceri”. Anul acesta evenimentul s-a desfăşurat în perioada 12-14 septembrie, timp în care vizitatorii au putut cumpăra troiţe, cruci, icoane şi izvoade, pristolnice, pecetare, miniaturi sau îngeri ţesuţi.

RECUPERAREA SACRULUI. Cu ocazia tîrgului s-au organizat şi expoziţiile “Troiţe. Semne. Locuri”, în studioul “Horia Bernea” şi “În semne”, în sala “Acvariu”. “Încercăm să recuperăm un spaţiu sacru, care a devenit agresat de cultura suvenirului. Prin expoziţii, ateliere şi instalaţii reconstituim o tipologie a obiectului de gen, care redescoperă frumuseţea formei şi a tiparului vechi, dublată de inovaţiile interesante care creează cazuri atipice atît în creaţiile tradiţionale, cît şi în cele contemporane”, a declarat Lila Pasima, organizatoarea, şeful secţiei “Activităţi culturale” de la Muzeul Ţăranului Român. Prima expoziţie este rodul unor cercetări de teren în Valea Slănicului din judeţul Buzău. Acolo au fost găsite troiţe nu numai la răspîntii, ci şi în gospodăriile oamenilor. “Am decoperit troiţe de tip casă sau staţie. Oamenii au umanizat aceste spaţii de parcă Dumnezeu coboară şi cuprinde casa omului”, a afirmat Lila Pasima. În a doua expoziţie au fost expuse pristolnice. De la tîrg s-au putut cumpăra şi oale de praznic, linguri, bărbînţe, coveţi, polonice, măsură de lemn, untelniţă, blindare sau obiecte de tranşat carnea, toate originale. Aceste obiecte au fost adunate cu greu şi restaurate de Hariutiunian Hariutiun din Timişoara, pentru cumpărătorii ce doresc să aibă în casă un colţ de cultură tradiţională românească autentică.

MÎNCARE TRADIŢIONALĂ. Şerbet de nuci, zmeură, gutui, nuci, afine, mentă sau lămîie şi numeroase prăjituri şi turtă dulce au fost atracţia tuturor. Mioara Stochiţă din Teleorman a preparat pentru tîrgul acesta cozonac, poale-n brîu, prăjitură şi ciocolată de casă, plăcintă cu măr sau cu nucă, pandişpan, dar şi prăjituri de post. Elisabeta Onu din Bascov a adus pentru copii turtă dulce de post în diferite forme şi ciubucuri. Evenimentul s-a încheiat cu o slujbă religioasă de pomenire pentru morţi, ce a avut loc în faţa bisericii din incinta Muzeului, urmată de un praznic cu vin, colivă, colaci şi covrigi şi un concert de cîntece bizantine.

×
Subiecte în articol: observator