Preotul Constantin Necula crede că România va avea peste două decenii atât tineri inimoşi, cât şi politicieni corupţi şi va fi "tot fără autostrăzi".
Întrebat de tinerii prezenţi sâmbătă la un eveniment la Facultatea de Teologie din Sibiu cum vede România peste 20 de ani, preotul Necula a răspuns: "Tot fără autostrăzi, tot cu politicieni corupţi. (...) Nu suntem în stare să schimbăm decât din o sută în o sută de ani. În schimb, România cealaltă, pe care o văd foarte bine, va avea tot tineri inimoşi. (...) Vreau să aveţi încredere că 20 de ani nu semnifică nimic. Pentru o istorie, 20 de ani sunt cât o staţie de autobuz".
Preotul Constantin Necula le-a vorbit tinerilor despre importanţa bisericii, a ortodoxiei, dar şi despre Sfinţii ardeleni şi cei întemniţaţi pentru rezistenţa creştină.
În cadrul acestui eveniment, preotul Necula a discutat cu tinerii despre Întâlnirea Internaţională a Tineretului Ortodox, care va avea loc în septembrie 2018, la Sibiu, şi la care sunt aşteptaţi 2.500 de participanţi.
Agerpres
Agenția pentru Protecția Mediului București a anunțat că, începând de vineri seara până sâmbătă dimineața, au fost înregistrate creșteri ale poluanților monitorizați în Capitală. Astfel,...
A început vaccinarea angajaților Poștei Române. Primul angajat, un salariat al Oficiului Județean de Poștă Caraș-Severin, a primit sâmbătă prima doză de vaccin. Până acum, 39% din salariații companiei...
Meteorologii au emis sâmbătă o avertizare Cod galben de vânt, valabilă în județele Caraș-Severin și Timiș până la ora 14.00.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, sunt vizate zonele joase...
Ion Cristoiu avertizează că relaxarea restricţiilor din România privind pandemia, în timp ce în Occident se întâmplă tocmai inves, vine pe fondul viziunii idilice a preşedintului, care în loc să admită că...
Un câine fidel și-a așteptat stăpânul în fața unui spital din Turcia timp de aproape o săptămână, până când acesta a ieșit după ce a fost tratat pentru o afecțiune cerebrală.
Cățelul de talie...
Numărul deceselor asociate COVID-19 în Marea Britanie a depășit, vineri, 95.000, după ce țara a înregistrat încă 1.401 de decese. Marea Britanie înregistrează, însă, un record la vaccinare: peste 400.000...
Senatul Statelor Unite a aprobat, vineri, numirea generalului în retragere Lloyd Austin în funcţia de secretar al Apărării, informează site-ul Axios.com.
Austin, desemnat de preşedintele Joseph Biden pentru...
Peste 740.000 de români s-au programat la vaccinare în etapa a doua. Cei mai mulți s-au programat pe platforma dedicată.
Conform CNCAV, în perioada 15 ianuarie ora 15:00 până vineri, 22 ianuarie, ora 9:00, pe...
O femeie de 73 de ani din Bacău a murit, după ce a fost vaccinată. CNCAV susține că este vorba despre o „suprapunere de evenimente” fără legătură de cauzalitate cu vaccinarea.
Direcția de Sănătate...
Premierul landului Bavaria, Markus Söder, este poziţionat cel mai bine în sondaje pentru a fi candidatul aianței Uniunea Creştin-Democrată / Uninea Creştin-Socială (CDU/CSU) pentru funcţia de cancelar în...
Autoritățile americane au anunțat noi măsuri privind condițiile de intrare pe teritoriul SUA, în contextul pandemiei. Noile măsuri vor intra în vigoare marți și vizează inclusiv copiii de peste 2...
Informațiile preliminare sugerează că varianta de coronavirus care a apărut în Marea Britanie ar putea fi cu 30% mai mortală, spune premierul Boris Johnson.
Datele au fost evaluate de oamenii de știință din...
Update Liliana Oneț a fost diagnosticată cu dublă fractură de tibie și peroneu, urmând ca să fie supusă unei intervenții chirurgicale. După o astfel de operație, recuperarea este una de lungă durată. As...
Cel puţin patru civili au murit vineri, în centrul Siriei, după noi raiduri aeriene atribuite Israelului, anunţă autorităţile de la Damasc, conform agenţiei AP.
Potrivit oficialităților siriene, avioane...
Aproape 38.000 de persoane s-au vaccinat vineri, din care peste 1.400 cu doza de rapel. În total, de la începutul campaniei, au fost vaccinate peste 370.000 de persoane.
Potrivit datelor puse la dispoziția CNCAV...