Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, a anunțat, că s-a infectat cu noul coronavirus, el precizând că a început să îl doară capul marți seara, iar mai apoi a avut „o stare generală de slăbiciune și moleșeală”, motiv pentru care s-a testat pentru a vedea dacă are COVID-19.
„În cursul zilei de azi (miercuri - n.red.) am fost testat pozitiv pentru Sars-CoV-2. Nu am avut nicio problemă specială de sănătate, vreun simptom specific, până aseară când am început să mă simt rău. O durere de cap ce nu a cedat pe parcursul nopții și o stare generală de slăbiciune și moleșeală. Dat fiind că starea de rău a continuat, dimineață, m-am prezentat pentru a fi testat. Din păcate, rezultatul este pozitiv. Am primit tratament pe care îl voi urma, bineînțeles. Mă simt mai bine, durerea de cap este tot mai scăzută, dar, desigur, trebuie să fiu atent și în zilele următoare”, a scris Robert Negoiță pe Facebook.
El a transmis un mesaj și tuturor celor cu care a intrat în contact.
„Dacă nu voi fi pe teren în această perioadă, rămân activ aici, așa cum ne-am obișnuit și sunt permanent în contact și cu colegii mei. În acest sens, fac un apel către cei care știu că am interacționat în ultimele zile să fie atenți la orice semn sau simptom și chiar să se testeze dacă au suspiciuni că ceva ar putea să nu fie în regulă”, a mai scris edilul pe pagina sa de socializare.