x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Procurorii DNA au descins la Universitatea "Ovidius" din Constanţa. Biroul rectorului a fost sigilat

Procurorii DNA au descins la Universitatea "Ovidius" din Constanţa. Biroul rectorului a fost sigilat

30 Iul 2013   •   13:16
Procurorii DNA au descins la Universitatea "Ovidius" din Constanţa. Biroul rectorului a fost sigilat
UPDATE 14:30 - Rectorul Universităţii "Ovidius" din Constanţa, Tiberius Epure, care va fi adus pentru audieri la sediul central al DNA, a fost prins în flagrant, marţi, în timp ce lua mită 4.000 de euro, au declarat, pentru Mediafax, surse judiciare. Aceleaşi surse susţin că rectorul este suspectat că ar fi primit mită, anterior, alţi aproximativ 6.000 de euro.

Tiberius Epure va fi adus la audieri, marţi, împreună cu alte persoane, care ar fi denunţătorii lui în acest dosar, conform surselor citate. Surse judiciare au declarat anterior că biroul rectorului Universităţii "Ovidius" a fost sigilat de procurorii anticorupţie.

UPDATE 13:44
- Surse judiciare susţin că Tiberius Epure s-ar afla în drum spre DNA - Structura Centrală, unde ar urma să fie audiat într-un dosar de luare de mită.
--------------------------------

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie desfăşoară o acţiune la Universitatea de stat "Ovidius" din Constanţa, anunţă cotidianul Replica. Se pare că cel vizat este chiar rectorul universităţii, Tiberius Epure. De altfel, biroul acestuia a fost sigilat.

Din primele informaţii, profesorul Epure este suspectat că ar fi luat bani de la mai mulţi tineri pentru a-i ajuta la examenul de admitere la facultate.

Tot în această dimineaţă, procurorii DNA au făcut percheziţii şi la locuinţa pe care rectorul Dănuţ Epure o are în Constanţa.

Ştire în curs de actualizare

×