x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Procurorul care ne-a compromis la CEDO, recuperat la DIICOT

Procurorul care ne-a compromis la CEDO, recuperat la DIICOT

18 Feb 2014   •   20:55
Procurorul care ne-a compromis la CEDO, recuperat la DIICOT
Sursa foto: LIVIU SOVA/Agerpres
CSM a avizat favorabil numirea procurorului Viorel Cerbu, autorul gravelor abuzuri din cazul profesorului Corneliu Bîrsan
DIICOT l-a recuperat pe procurorul Viorel Cerbu, cel care a intrat cu bocancii în casa şi viaţa soţilor Corneliu şi Gabriela Bîrsan, percheziţionându-le ilegal locuinţa şi încălcându-le imunitatea de care aceştia se bucurau, aspect constatat chiar de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, scrie Lumea Justiţiei într-un articol pe care îl preluăm mai jos.
CSM a avizat favorabil în data de 30 ianuarie 2014 numirea lui Viorel Cerbu la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, după ce acesta, la sfârşitul anului trecut, şi-a cerut încetarea activităţii la DNA şi plecarea la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti.
Viorel Cerbu a participat la interviul organizat în data de 21 inauraie 2014, Secţia pentru procurori a CSM stabilind că acesta întruneşte condiţiile necesare pentru a fi numit la DIICOT: “Din fişa personală, întocmită în urma verificării dosarului profesional al domnului procuror Cerbu Ioan-Viorel, rezultă că acesta are o vechime de cel puţin şase ani în funcţia de procuror sau judecător, nu a fost sancţionat disciplinar şi a obţinut calificativul «foarte bine» la ultima evaluare a activităţii profesionale. La analizarea propunerii sus-menţionate, Secţia pentru procurori va avea în vedere numărul mare de posturi vacante în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism faţă de specificul cauzelor aflate în competenţa de soluţionare a acestei structuri de specialitate, faptul că domnul procuror Cerbu Ioan-Viorel a fost declarat admis la interviul organizat în data de 21 ianuarie 2014 pentru ocuparea posturilor de execuţie vacante în cadrul acestei structuri specializate, are o vechime de cel puţin 6 ani în funcţia de procuror sau de judecător, a obţinut la ultima evaluare calificativul «foarte bine» şi nu a fost sancţionat disciplinar”.

A călcat în picioare imunitatea soţilor Bîrsan
Numirea lui Viorel Cerbu la DIICOT are loc la aproape trei luni de la momentul în care acesta a revenit la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti, după ce a cerut să îi fie încetată activitatea la DNA. Acesta îşi vede astfel liniştit de carieră în ciuda abuzurilor grave comise în cazul profesorului Corneliu Bîrsan şi al soţiei acestuia, judecătoarea ICCJ Gabriela Bîrsan.
Ne amintim că, în 2011, Cerbu a efectuat o percheziţie la domiciliul familiei Bîrsan, chiar dacă cei doi aveau imunitate diplomatică, prin prisma funcţiei de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului deţinută de profesorul Corneliu Bîrsan. Abuzurile incalificabile au fost confirmate chiar de către CEDO, care la data de 29.11.2012 a emis o hotărâre în care a ridicat imunitatea Gabrielei Bîrsan, dar a constatat încălcarea imunităţii soţilor Bîrsan până la acel moment, dar şi violarea drepturilor omului în cazul percheziţiei domiciliare şi a actelor de urmărire penală efectuate până la ridicarea imunităţii.
Ulterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ ­ a decis la data de 31 ianuarie 2013 să anuleze în mod irevocabil Hotărârea CSM nr. 765 din 6.10.2011 prin care s-a încuviinţat percheziţia cerută şi efectuată de procurorul DNA Viorel Cerbu.

Interceptări ilegale
Au rămas însă abuzurile comise de către Viorel Cerbu şi ceilalţi procurori DNA aflaţi la acea dată sub protecţia lui Daniel Morar, aşa cum a rămas şi faptul că judecătorii Bîrsan au făcut obiectul unor interceptări telefonice pe legea siguranţei naţionale puse în practică de SRI via DNA, interceptări ilegale ale corespondenţei judecătorului român la CEDO, inclusiv a discuţiilor intime dintre Corneliu Bîrsan şi soţia sa, purtate pe telefonul instanţei europene de la Strasbourg.
De asemenea, trebuie spus că au existat voci potrivit cărora ancheta DNA ar fi urmărit de fapt discreditarea şi intimidarea judecătorului român la CEDO Corneliu Bîrsan, pentru a se determina debarcarea acestuia şi trimiterea de către România a unui alt judecător la CEDO agreat de PDL.

*Articol preluat de pe site-ul Lumea Justiţiei, luju.ro.



×