x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Șocant: Profesor de atletism la un club din Capitală, cercetat pentru agresiune sexuală asupra unei eleve

Șocant: Profesor de atletism la un club din Capitală, cercetat pentru agresiune sexuală asupra unei eleve

de Redacția Jurnalul    |    09 Feb 2023   •   13:15
Șocant: Profesor de atletism la un club din Capitală, cercetat pentru agresiune sexuală asupra unei eleve

Un profesor de atletism de la un club din Capitală a fost arestat preventiv fiind acuzat de agresiune sexuală asupra unui minor.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat pentru săvârşirea unei infracţiuni de agresiune sexuală comisă asupra unui minor.

Conform procurorilor, în 9 noiembrie 2021, inculpatul, profesor de atletism la un club sportiv din Bucureşti, ar fi exercitat asupra uneia dintre elevele sale în vârstă de 15 ani acte de natură sexuală,
altele decât cele care s-ar putea circumscrie infracţiunii de viol.

„Actele de natură sexuală au fost exercitate de inculpat în mod repetat şi prin punerea persoanei vătămate minore în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, în timp ce se aflau într-o garsonieră din București, unde cei doi ajunseseră ca urmare a pretextului invocat de inculpat de efectuare a unui masaj de refacere musculară, în contextul unui raport de autoritate generat de relaţia profesor-elev şi a unei disproporţii fizice dintre aceştia”, se arată în comunicat.

Conform acestuia, miercuri, inculpatul a fost prezentat Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti cu propunere de luare a măsurii arestării preventive, propunerea fiind admisă.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri - Biroul Agresiuni Sexuale din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: agresiune sexuala profesor atletism