x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Prognoza de şomaj pentru România în 2009, de la 7% la 8%

Prognoza de şomaj pentru România în 2009, de la 7% la 8%

04 Mai 2009   •   00:00

Comisia Europeană (CE) a revizuit în urcare prognoza de şomaj pentru România în 2009, la 8%, de la 7% în ianuarie, potrivit datelor prezentate astăzi de Executivul Uniunii Europene, preluate de Mediafax.

În urma frânării activităţii economice, rata şomajului va creşte la circa 8% în 2009, cu o atenuare uşoară, la 7,7%, în 2010, de la minimul record de 5% înregistrat anul trecut, se arată în Prognoza Economică de Primăvară a CE.

În prognoza interimară de iarnă din ianuarie, CE estima o rată a şomajului de 7% în 2009 şi 6,9% în 2010.

Ministrul Muncii, Marian Sârbu, a declarat la 23 martie că numărul şomerilor va fi mai mare cu 200.000 - 300.000 de persoane faţă de estimarea iniţială, de 525.000 de şomeri.

Guvernul a decis, la 19 martie, să extindă cu trei luni perioada de acordare a indemnizaţiei de şomaj, iar angajatorul şi salariaţii vor fi scutiţi de la plata contribuţiilor de asigurări sociale pe durata întreruperii temporare a activităţii, pentru un interval de trei luni.

×
Subiecte în articol: observator