x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Propunere de arestare preventivă pentru Bogaciu

Propunere de arestare preventivă pentru Bogaciu

30 Apr 2009   •   00:00

Arbitrul Aurelian Bogaciu, care a fost reţinut, astăzi, pentru 24 de ore, de către procurorii anticorupţie, a fost adus, în jurul orei 20:25 la Tribunalul Argeş, cu propunerea de arestare preventivă, sub acuzaţia de luare de mită.



Bogaciu a fost adus cu cătuşe la mâini şi a refuzat să facă declaraţii la intrarea la Tribunal. Arbitrul Aurelian Bogaciu a fost audiat la DNA Piteşti, timp de aproximativ cinci ore, primind apoi ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. Florin Doran, avocatul lui Bogaciu, a declarat că Bogaciu este acuzat că a primit o sumă de bani şi că a acceptat cazarea gratuită la hotel, în schimbul unui ajutor pe care urma să-l dea echipei de fotbal CF Argeş.

"Este incredibil ce se întâmplă, după părerea mea probele nu susţin o asemenea măsură şi mi se pare cel puţin suspectă graba cu care clientul meu este dus la Tribunalul Argeş", declara Doran.

Tot în cursul zile de miercuri au fost audiaţi la DNA şi arbitrii Tiberiu Lajos şi Mihăiţă Ianovschi, precum şi fostul şef al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Gheorghe Constantin.

Joia trecută, arbitrii Marcel Savaniu şi Sorin Corpodean şi vicepreşedintele autosuspendat al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Marcel Lică, au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile, de Tribunalul Argeş, sub acuzaţia de luare de mită.

×
Subiecte în articol: observator