x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Raed Arafat: Este posibil să mai avem decese în rândul răniţilor de la Colectiv

Raed Arafat: Este posibil să mai avem decese în rândul răniţilor de la Colectiv

15 Noi 2015   •   14:18
 Raed Arafat: Este posibil să mai avem decese în rândul răniţilor de la Colectiv

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat duminică, la Pro Tv, că încă există riscul de a se mai înregistra decese în rândul răniţilor din Colectiv.

"Noi încă avem pacienţi netransferabili, netransportabili, sunt pacienţi critici care, chiar dacă am fi dorit şi chiar dacă au locuri în alte ţări să îi ducem, nu sunt transferabili. Înseamnă că aceşti pacienţi pot să meargă către mai bine sau către mai rău. Asta înseamnă că încă, din păcate, nu putem să spunem că s-a terminat. Va începe perioada de complicaţii ale infecţiilor şi ale altor tipuri de complicaţii la unii pacienţi. De aici pot să spun că, din păcate, încă este posibil să mai avem decese în rândul celor care sunt în ţară şi în rândul celor care sunt în afara României", a spus Arafat, la emisiunea ''După 20 de ani''.

El a recomandat celor care au fost în club pe 30 noiembrie, dar nu au suferit răni, să se supună totuşi unui control medical.

"Dacă nu ai nimic, dacă nu simţi nimic înseamnă că eşti ok, dacă ai vreo problemă şi simţi că este vreo problemă te duci la medici, te consultă, te vede. Este posibil o perioadă unii să manifeste anumite probleme cum ar fi să tuşească, să nu se simtă bine pulmonar, să aibă probleme, să facă mai uşor anumite infecţii, dar asta cert trebuie atunci consultat", a explicat secretarul de stat în MAI.

Potrivit acestuia, răniţii din club Colectiv vor mai avea nevoie de sprijin încă cel puţin un an sau chiar doi pentru recuperarea fizică, dar şi psihică.

"Ambasada Spaniei ne-a explicat că ei acum nu vor oferi locuri pentru acuţi, întrucât au văzut că avem destule şi distanţa până la Madrid este mare, dar au zis că ulterior o să ajute pe partea de refacere. Asta trebuie să înţeleagă şi ONG-urile şi toţi oamenii aceştia şi familiile lor vor avea nevoie de sprijin pe cel puţin un an-doi pe recuperarea mai ales, reabilitarea lor, nu numai fizic, ci şi psihic şi reinserarea lor în societate. Aceasta este ce va dura foarte mult după ce vor termina chirurgii plasticieni", a explicat medicul.

El a spus că va fi realizat în cel mai scurt timp un program de educaţie în caz de incendiu după modelul celui pentru cutremur.

"Noi am început astfel de programe, aţi văzut programul de cutremur, programul pe inundaţie, avem pe utilizare a instalaţiilor şi pe improvizaţii, sunt câteva programe care merg. Necesită un program şi partea cum să reacţionezi dacă ai un incendiu şi vă garantez că o să iasă în cât mai scurt timp", a afirmat Raed Arafat.  

Sursa: Agerpres

×