x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Raportul de activitate al TVR, respins de Comisiile de Cultură ale Parlamentului

Raportul de activitate al TVR, respins de Comisiile de Cultură ale Parlamentului

17 Feb 2010   •   00:00

Raportul de activitate pe anul 2008 al Societăţii Române de Televiziune (SRTv) a fost respins de Comisiile de Cultură ale Parlamentului, cu 15 voturi "pentru" şi o "abţinere", în absenţa parlamentarilor PSD şi PNL, dar şi a preşedintelui-director general al TVR, Alexandru Sassu.

Alexandru Sassu, preşedintele-director general al TVR, a informat Comisiile de Cultură din Parlament că nu se poate prezenta la şedinţa în care se discută raportul de activitate pe 2008 al SRTv, invocând probleme de sănătate. Mai mult, membrii PSD s-au retras de la dezbateri.

Raluca Turcan, preşedintele Comisiei de Cultură de la Camera Deputaţilor, a anunţat în şedinţa comună a celor două comisii că, la ora 10.45, a primit o scrisoare din partea lui Alexandru Sassu, în care era informată că şeful TVR nu poate participa la audierile celor două comisii, din motive de sănătate.

"Am primit o scrisoare din partea domnului Sassu cum că nu poate veni astăzi la Comisii, în condiţiile în care noi l-am invitat acum o săptămână", a declarat Raluca Turcan, pentru Mediafax. Ea a mai spus că nu este pentru prima dată când Alexandru Sassu a refuzat să vină la audierile Parlamentului. "În Camera Deputaţilor, în două rânduri am dorit să organizăm nişte dezbateri sau sesizări din partea unor angajaţi ai TVR, invitaţii la care domnul Sassu nu a răspuns, invocând probleme de sănătate", a spus Turcan.

Sergiu Nicolaescu, preşedintele Comisiei de Cultură de la Senat, a fost de părere că, în condiţiile în care Alexandru Sassu este bolnav, ar trebui să fie amânată discutarea raportului TVR pentru o dată ulterioară.

"Vreau să vă spun că sunt situaţii şi situaţii. Dacă omul ne răspunde că e bolnav şi nu poate să vină şi e prima dată când se întâmplă aşa ceva, în cazul nostru, al senatorilor, trebuie să înţelegem că toţi am fost odată bolnavi şi se poate întâmpla aşa ceva. Eu sunt de părere că ar trebui să respectăm acest anunţ al directorului Consiliului de Administraţie din TVR şi să amânăm în aceste condiţii votul pe care trebuie să-l dăm raportului pe care trebuia să-l prezinte", a spus Nicolaescu.

Pe de altă parte, Raluca Turcan a spus că nu există o garanţie că la o dată ulterioară Alexandru Sassu se va prezenta. "Nu avem nicio garanţie că la o dată ulterioară domnul Sassu va răspunde. Menţionez că invitaţia a fost făcută acum o săptămână", a explicat Turcan.

Ea a fost susţinută de Brânduşa Novac, deputat PDL. "Dacă îl invităm zilnic pe domnul Sassu, zilnic va avea o problemă. (...) Nu cred că un om se îmbolnăveşte în ziua respectivă şi ne anunţă pe ultima sută de metri că nu poate să vină. Ţine şi de respect", a spus Brânduşa Novac.

În schimb, deputatul PSD Victor Socaciu a atras atenţia asupra faptului că Alexandru Sassu a fost prezent în nenumărate ocazii la comisiile de specialitate din Parlament. "Nu cred că putem să creăm un litigiu vizavi de această persoană", a spus Socaciu, propunând luarea în calcul a prezumţiei de nevinovăţie.

La rândul său, deputatul PD-L Teodor Marius Spânu a spus că Sassu nu a fost prezent la comisii decât atunci când a susţinut bugetul TVR.

După o pauză de consultări, grupul parlamentar PSD a anunţat că se va retrage de la discutarea raportului TVR pe anul 2008. "Noi ne menţinem punctul de vedere, să discutăm raportul în prezenţa domnului Sassu, până nu vine domnia sa, noi ne retragem de la lucrări. Dacă Sassu nu e aici, noi ne retragem", a transmis Florin Pâslaru, deputat PSD.

Imediat, majoritatea parlamentarilor PSD au ieşit de la dezbaterea Comisiilor de Cultură, însă Raluca Turcan, preşedintele Comisiei de Cultură de la Camera Deputaţilor, a supus la vot propunerea ca raportul de activitate al TVR să fie discutat la o dată ulterioară.

În urma votului, 15 senatori şi deputaţi au votat împotriva amânării raportului, în timp ce 4 au votat pentru continuarea discuţiilor asupra raportului. Ulterior, toţi parlamentarii PSD au ieşit de la şedinţa Comisiilor.

 

×
Subiecte în articol: mass-media