x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Reţinut din greşeală? Fratele lui Tinel Nicolae, eliberat după două ore de audieri

Reţinut din greşeală? Fratele lui Tinel Nicolae, eliberat după două ore de audieri

28 Apr 2009   •   00:00

Percheziţii, descinderi şi audieri. Mai multe persoane, suspectate că fac parte dintr-o reţea specializată în furturi auto, au fost ridicate, în această dimineaţă, de către poliţişti. Printre cei ale căror locuinţe au fost percheziţionate se numără presupuşii autori ai furtului maşinii lui Gigi Becali - Constantin Stan, Ştefan Mărgean şi Tinel Nicolae, precum şi fratele celui din urmă, Mihai Nicolae, potrivit antena3.ro.

Tot astăzi, au fost efectuate percheziţii şi la domiciliul interlopului Sandu Geamănu. O parte dintre suspecţi au fost aduşi la Serviciul de Furturi Auto pentru a fi audiaţi. Fratele lui Tinel, unul dintre presupuşii hoţi din cazul Becali, a părăsit sediul poliţiei după doar două ore, pe numele lui nefiind emis mandat de reţinere.

De altfel, înainte de audieri, mama celor doi a declarat că Mihai nu este implicat în nicio infracţiune şi că nu înţelege de ce a fost "săltat" de poliţişti.

"Ăsta e Tinel, Nicolae Tinel. I-au făcut percheziţie, i-au făcut proces verbal, nu i-au găsit nimic. I s-a luat doar o cartelă de telefon. Şi după aceea l-au luat şi au plecat cu el de dimineaţă. Ce rost avea să-l ia şi pe Nicolae Mihai, care ăsta nu e implicat cu nimic în niciun fel de tărăşenie?", se întreba, disperată, mama acestora.

"Întrebaţi pe toată lumea. E copil cuminte, îşi vede de treaba lui. De Nicolae Mihai vorbesc acum. Deci s-a făcut abuz. Au avut mandat de arestare pe numlele Nicolae Mihai? Vedeţi că se fac abuzuri?", a adăugat aceasta. (V.A.)

×
Subiecte în articol: observator