x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator România ar putea rămâne fără bani de la Uniunea Europeană

România ar putea rămâne fără bani de la Uniunea Europeană

24 Apr 2009   •   00:00
România ar putea rămâne fără bani de la Uniunea Europeană

Parlamentarii europeni au anunţat că susţin suspendarea fondurilor pentru România şi Bulgaria, iar motivaţia arată că nici noi şi nici bulgarii nu am reuşit să trimitem la Bruxelles proiecte fiabile, scrie antena3.ro.

Pentru România, ar fi vorba de suspendarea fondurilor PHARE pentru agricultură, ceea ce înseamnă aproximativ 200 de milioane de euro.

În acest context, oficialii de la Bruxelles recomandă Comisiei Europene să ofere asistenţă României şi Bulgariei, pentru o absorbţie mai uşoară a fondurilor europene. (V.A.)


×
Subiecte în articol: observator