MARŞ PE DOUĂ ROŢI
Peste 150 de biciclişti au ieşit în stradă pentru a cere
asigurarea de către autorităţile locale a unor condiţii de siguranţă
în trafic prin realizarea pistelor de biciclete. GRUPUL PENTRU DIALOG
URBAN ALBA-IULIA (GDU), organizatorul marşului, împreună cu cele mai
importante ONG-uri de mediu şi cu participanţii la marş vor continua
campania de promovare a pistelor de biciclete în oraşul Alba-Iulia.
Peste 150 de biciclişti au ieşit în stradă pentru a cere asigurarea de către autorităţile locale a unor condiţii de siguranţă în trafic prin realizarea pistelor de biciclete. GRUPUL PENTRU DIALOG URBAN ALBA-IULIA (GDU), organizatorul marşului, împreună cu cele mai importante ONG-uri de mediu şi cu participanţii la marş vor continua campania de promovare a pistelor de biciclete în oraşul Alba-Iulia.
Norocoasă - 11:23
Harghita. Două persoane au murit după ce peste maşina în care se aflau au căzut mai mulţi buşteni răsturnaţi dintr-o remorcă.
Satu-Mare. O fetiţă de 3 ani, deşi a căzut de la etajul IV al unui bloc din oraşul sătmărean Livada, nu a suferit nici o zgîrietură.
Escrocherie - 11:28
Tulcea. Un bătrîn din Tulcea, dat dispărut de familie anul trecut, a fost ţinut sechestrat în diferite locaţii din Constanţa, Bucureşti şi Iaşi, pentru a nu da detalii despre un grup de persoane deocamdată neidentificate care i-au luat actele casei şi i-au vîndut imobilul.
Flagrant. Procurorii Parchetului Capitalei, împreună cu lucrători ai DGA-MIRA, au prins ieri în flagrant delict un poliţist de la DGPMB-BPR – Serviciul Cercetări Accidente Rutiere Soldate cu Victime, agentul L.M.V., în timp ce primea 2.000 de euro de la un denunţător.
Meteo - Azi, prima zi de caniculă
Sud-vestul României va fi încălzit astăzi de temperaturi care vor ajunge la 35-36 de grade Celsius, îndeosebi în Oltenia. Meteorologii subliniază că în Crişana, Transilvania, Banat, vestul Munteniei şi Oltenia, unde astăzi va fi foarte cald, la noapte vor fi vijelii. De mîine, maximele vor reveni la normal. (A.A.)
Iaşi - Răniţi de o tencuială căzută de pe clădire
Doi tineri care stăteau la o terasă au fost răniţi uşor ieri de o bucată de tencuială care s-a desprins din clădirea Casei Studenţilor din Iaşi, unul din cei doi fiind rănit la cap, iar cel de-al doilea – în zona toracelui, transmite Mediafax. Autorităţile au început o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs incidentul. Casa Studenţilor din Iaşi se află în restaurare de 12 ani.
Arad - Droguri de un milion de euro, confiscate
Poliţiştii arădeni au confiscat peste 100 de kilograme de droguri, în valoare de aproximativ un milion de euro, într-o acţiune declanşată pentru anihilarea unui grup de crimă organizată, format din 28 cetăţeni români şi moldoveni, informează IGPR. Pe parcursul anilor 2007-2008, grupul a obţinut beneficii materiale substanţiale din traficul de migranţi, de droguri şi din spălarea banilor proveniţi din activităţile ilicite. Instanţa a emis şase mandate de arestare preventivă, restul membrilor grupului infracţional fiind cercetaţi în stare de libertate. (Andrei Ando)
Porsche – droguri - De la SGG, pe rolul instanţei
Dosarul privind traficul de droguri de mare risc în care a fost implicată maşina Porsche 911 care a stat ani buni în custodia SGG a ajuns la Tribunalul Arad. DIICOT a finalizat ancheta şi a dispus trimiterea în judecată a celor doi cetăţeni turci, Berirmen Ferdi, tată, şi Berirmen Sureyya, fiu, constatînd că cele 63 kg de heroină depistate anul trecut după bancheta din spate a maşinii fac parte din acelaşi lot cu cele 64 kg depistate la graniţă de autorităţi în 2002, “la vedere” pe bancheta din spate. SGG a precizat printr-un comunicat că în perioada în care era în custodia instituţiei maşina nu a fost folosită. (Violeta Fotache)
EMISII CO2 - Cerere pentru mai multă poluare
România şi alte şase state din UE au solicitat, la iniţiativa Ungariei, reformularea reglementărilor privind emisiile de dioxid de carbon, cu scopul de a se recunoaşte progresele înregistrate înainte de aderare. CE a stabilit reducerea emisiilor pînă în 2020 cu 20% faţă de anul 1990. Obiectivul a fost împărţit între cele 27 de state membre, luîndu-se ca reper datele economice din 2005. Cele şapte state spun că din 1990 pînă în 2005 s-a efectuat deja o reducere de 7,9%, ca urmare a colapsului economiilor, şi că acest fapt trebuie să fie recompensat în formularea obiectivelor individuale. (Daniel Ionaşcu)
Craiova - A murit fostul primar Bulucea
Fostul primar al Craiovei Vasile Bulucea a murit ieri-dimineaţă, în locuinţa sa din Craiova, din cauza unei boli a sîngelui. Fost ministru al Transporturilor şi primar al Craiovei, Vasile Bulucea suferea de mai multă vreme de un deficit de trombocite, iar în urmă cu două luni a fost internat în stare gravă la secţia de terapie intensivă a Spitalul nr. 2 “Filantropia” din municipiu. Vasile Bulucea a fost primar al Craiovei între anii 1973 şi 1977, fiind ales şi după Revoluţie în fruntea municipiului, pentru două mandate consecutive. Corpul fostului primar va fi depus la sediul Primăriei Craiova mîine, între orele 8:00 şi 11:00.
TRANSFERURI fotbal - Vasile Turcu, audiat ca martor
Vasile Turcu, acţionar la FC Dinamo, a fost ieri audiat de procurorii anticorupţie ca martor în dosarul transferurilor mai multor fotbalişti la cluburi din străinătate. După o oră de audieri, Vasile Turcu a declarat la ieşirea din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie că, din punctul lui de vedere, toate transferurile de fotbalişti au fost legale. În acest dosar sînt urmărite penal zece persoane din lumea fotbalului, pentru evaziune fiscală, înşelăciune şi spălare de bani. (Violeta Fotache)
Haţeg - Pui de zimbru născut în captivitate
Un pui s-a născut în Rezervaţia de zimbri de la Haţeg. Aceasta este femelă şi încă nu i s-a ales un nume, dar cu siguranţă cel pe care îl va primi va începe cu literele RO de la România. Administratorul Rezervaţiei, Petru Creciunesc, spune
că puiuţul se simte bine: “Fetiţa noastră e bine, iar mîine (n. red. – astăzi) va veni un medic de la Deva să o consulte. Încă nu are un nume, dar o vom boteza cît de curînd”. În arealul Rezervaţiei sunt acum patru zimbri, trei femele şi un mascul. (Monalise Hihn)