x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Românii îşi vor mustaţa campioană naţională!

Românii îşi vor mustaţa campioană naţională!

25 Apr 2009   •   00:00
Românii îşi vor mustaţa campioană naţională!

Zeci de persoane s-au înscris la concursul naţional de mustăţi care va avea loc, duminică seară, în municipiul Sfântu Gheorghe. Printre concurenţi se numără şi preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, care a avut iniţiativa organizării acestei inedite competiţii.



Un juriu avizat, din care e posibil să facă parte şi preşedintele Asociaţiei mustăcioşilor din Ungaria, Gulyas Laszlo, va desemna posesorul celei mai lungi mustăţi, al celei mai inedite şi al celei mai... secuieşti, iar câştigătorii vor participa la un concurs european "de profil", ce va avea loc în luna mai, în localitatea ungară Kiskunfelegyhaza. Organizatorii concursului au declarat că cei interesaţi se pot înscrie la concurs până în ultimul moment, deci până duminică la ora 19,00, informează Agerpres.

Tamas Sandor, care poartă o mustaţă secuiască lungă, cu vârfurile răsucite în sus, a declarat că a fost dintotdeauna fascinat de mustăţile purtate de oameni mai mult sau mai puţin celebri, cum ar fi Dali, Chaplin sau Ignat Mustăciosul din localitatea covăsneană Estelnic şi aşa i-a venit ideea acestui concurs.

×
Subiecte în articol: observator