x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Romexpo devine primul spațiu Unsmoke din România

Romexpo devine primul spațiu Unsmoke din România

12 Dec 2019   •   11:40
Romexpo devine primul spațiu Unsmoke din România

Unul dintre cei mai mari producători de tutun din lume şi centrul expoziţional Romexpo au hotărât ca timp de un an, fumatul, chiar şi în faţa sălilor de expoziţii, să fie interzis.

Parteneriatul face parte din cadrul unui proiect de amploare care încurajează renunţarea la tutunul clasic. Începută pe 1 noiembrie, campania îşi propune ca numărul celor care încep să fumeze să scadă semnificativ iar cei care au deja acest viciu să se lase prin alternativele la tutun de tip vaping sau tutun încălzit.


În mai puţin de o lună, fumatul va fi interzis chiar şi afară, în faţa centrelor de expoziţie din complexul Romexpo.

“Este o campanie prin care ne propunem să descurajăm fumatul şi să le transmitem fumătorilor că există alternative mai puţin nocive la continuarea fumatului. Noi ne dorim foarte mult să pornim o dezbatere în societate între fumători şi nefumători despre existenţa acestor alternative la fumat. Ne dorim foarte mult ca foarte mulţi nefumători să se gândească serios să nu se apuce de fumat şi ca foarte mulţi fumători să se lase serios de fumat”, a declarat Dragos Bucurenci, directorul de comunicare al unei companii producătoare de tutun.


“Suntem onoraţi de acest parteneriat. Şi Romexpo, şi Camera de Comerţ a României o să fie întotdeauna alături de agenţii economici viabili. De agenţii economici care au adus plus valoare societăţii”, a declarat Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie din România.

Iar mesajul vine chiar din partea unuia dintre cei mai mari producători de tutun din lume.

“Această campanie este despre educarea fumătorilor şi acelora care nu fumează cu un mesaj simplu. Dacă nu fumezi, nu te apuca. Dacă fumezi, lasă-te, Dacă nu te laşi, fă o schimbare”, susține Branislav Bibic, director cxecutiv companie producătoare de tutun.

 


Dispozitivele care încălzesc tutunul sau cele cu aburi ar fi, spun producătorii, alternativa la ţigările clasice şi o cale prin care viciul ar putea să dispară treptat.

“Acest produs se adresează, şi felul în care este comunicat şi beneficiile acestui produs sunt pentru fumători care ar continua să fumeze”, a declarat Andrei Ghizdavescu, manager departament cercetare efecte tutun.

Campania FARA FUM a inceput în luna noiembrie şi se va desfăşura pe o perioadă de un an de zile. Anul viitor, iniţiatorii proiectului speră să se extindă la nivel naţional şi să fie prezenţi chiar la Cluj, la Festivalul Internaţional de Film Transilvania. Evenimentul face parte din campania globală Unsmoke Your World, desfășurată de companie în mai multe țări.

×