x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Şapte maşini, implicate în două accidente în lanţ pe Autostrada Soarelui

Şapte maşini, implicate în două accidente în lanţ pe Autostrada Soarelui

15 Aug 2013   •   09:56
Şapte maşini, implicate în două accidente în lanţ pe Autostrada Soarelui

Şapte autoturisme au fost implicate, joi dimineaţă, în două accidente în lanţ produse pe Autostrada Soarelui, pe sensul Bucureşti-Constanţa, la o distanţă de aproximativ doi kilometri, o persoană fiind rănită uşor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Autostrăzi, la faţa locului au intervenit echipaje ale pompierilor militari şi un echipaj SMURD.

Primele date ale poliţiştilor rutieri arată că primul accident a avut loc la kilometrul 95 al autostrăzii, pe sensul Bucureşti-Constanţa, fiind implicate patru autoturisme. În urma accidentului, o persoană a fost rănită uşor.

Cel de-al doilea accident s-a produs la kilometrul 93 al autostrăzii, pe acelaşi sens, fiind implicate alte trei autovehicule.

"Ambele incidente rutiere au provocate de frânări bruşte, de nepăstrarea distanţei faţă de autoturismul din faţă şi de viteza excesivă. Persoana rănită uşor a primit îngrijiri medicale şi nu necesită internarea, fiind în stare stabilă. Valorile de trafic sunt foarte ridicate, iar unii dintre şoferi nu respectă regulile de circulaţie, dovada fiind aceste două accidente soldate cu şapte maşini avariate şi o victimă", a declarat comisar Ion Ilinca, şeful Biroului de Poliţie A2.

La ora transmiterii acestei ştiri, autoturismele implicate în accidente au fost scoase pe banda de urgenţă, iar traficul rutier în zonă a revenit la normal, după ce timp de o jumătate de oră s-a circulat cu dificultate.

×