x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Scădere rată şomaj

Scădere rată şomaj

13 Mai 2008   •   00:00

Rata şomajului a scăzut cu 0,3% în aprilie faţă de luna martie şi cu 0.6% comparativ cu luna aprilie a anului trecut a anunţat Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM). Astfel, în aprilie au fost înregistraţi 352.466 de şomeri, cu 21.584 mai puţin decât în martie. Din totalul şomerilor înregistraţi în aprilie, 102.996 au fost indemnizaţi şi 249.470 neindemnizaţI (70,78 %).



Rata şomajului a scăzut cu 0,3% în aprilie faţă de luna martie şi cu 0.6% comparativ cu luna aprilie a anului trecut a anunţat Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM). Astfel, în aprilie au fost înregistraţi 352.466 de şomeri, cu 21.584 mai puţin decât în martie. Din totalul şomerilor înregistraţi în aprilie, 102.996 au fost indemnizaţi şi 249.470 neindemnizaţI (70,78 %). Motivul principal al scăderii este, potrivit constatărilor ANOFM, relansarea activităţilor economice cu caracter sezonier. "Cele mai importante scăderi se semnalează în judeţele Constanţa, Dâmboviţa, Prahova, Vaslui şi Argeş", precizează Agenţia. De partea cealaltă, numărul şomerilor a crescut în Bucureşti şI în judeţele Hunedoara, Covasna, Timiş. Cel mai ridicat nivel al ratei şomajului s-a înregistrat în judeţul Vaslui (8,8%), urmat de Mehedinţi (8,5%), Covasna (7,5 %), Teleorman (7,2%), Caraş-Severin şi Ialomiţa (6%).

×
Subiecte în articol: observator