x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Seceta în Europa. Aproape jumătate din teritoriul UE este expus riscului

Seceta în Europa. Aproape jumătate din teritoriul UE este expus riscului

18 Iul 2022   •   22:10
Seceta în Europa. Aproape jumătate din teritoriul UE este expus riscului

Secetă severă în România, Franța, Spania, Portugalia și Italia. Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene a publicat, luni, raportul intitulat „Seceta în Europa – iulie 2022”.

Raportul prezintă o evaluare a situației privind seceta din Europa, pe baza activității Observatorului european al secetei.

Analiza evoluției și a impactului secetei prelungite din UE arată că o parte îngrijorătoare a teritoriului este expusă secetei la niveluri de avertizare (46 % din UE) și de alertă (11 % din UE), asociate cu un deficit de umiditate a solului care cauzează stres plantelor.

„Schimbările climatice sporesc riscul de secetă severă și de incendii de vegetație în întreaga lume. Centrul Comun de Cercetare pune știința și tehnologia în serviciul monitorizării schimbărilor climatice. Prin acest raport, înțelegem mai bine situația pentru a ne putea proteja pădurile, recoltele și apele”, spune Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret.

Franța, România, Spania, Portugalia și Italia se vor confrunta, probabil, cu această scădere a randamentului culturilor. Într-o anumită măsură sunt, de asemenea, afectate Germania, Polonia, Ungaria, Slovenia și Croația. În Italia, bazinul fluviului Pad înregistrează cel mai înalt nivel de severitate a secetei.

A fost declarată secetă intensă în cinci regiuni din Italia, iar insuficiența apei disponibile a condus la mai multe restricții de utilizare în municipalități. Măsuri similare de limitare a utilizării apei s-au luat și în Franța.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: seceta