Şeful Casei Majestăţii Sale Regelui Mihai, Andrew Popper, afirmă că starea fostului suveran este una "foarte precară", pentru moment fiind stabilizată.
"Starea este foarte precară. Medicii, în acest moment, îşi concentrează eforturile pentru a-l menţine pe Majestatea Sa fără dureri şi într-o stare confortabilă. Previziunile sunt imposibile în aceste cazuri. Nu putem să spunem. Sunt momente mai bune, momente mai proaste. Pentru moment, din fericire, situaţia s-a stabilizat. Însă, fără discuţie, este o situaţie precară pe care am explicat-o foarte clar", a declarat Andrew Popper, miercuri seară, la TVR 1.
Popper a menţionat că regele Mihai are "momente în care este conştient şi momente în care este mai puţin conştient". "Este o evoluţie normală în cazul situaţiei respective. Nu e neobişnuit", a precizat Andrew Popper.
Întrebat de ce nu au fost emise comunicate oficiale din partea medicilor, şeful Casei Majestăţii Sale Regelui Mihai a explicat că nici legea elveţiană, nici etica lor profesională nu le dă acestora dreptul să dea comunicate de acest gen.
"Şi noi ne-am dori ca medicii elveţieni să publice un comunicat medical şi le-am cerut acest lucru. Din păcate, ei nu pot să o facă şi ne-au explicat motivele: legea elveţiană nu le dă dreptul să dea comunicate de acest gen şi, în acelaşi timp, ei sunt convinşi că din punct de vedere etic nu pot să dea comunicate în ceea ce priveşte sănătatea unui pacient. (...) Ei sunt obligaţi să respecte secretul medical şi intimitatea pacientului. Ăsta este singurul motiv pentru care comunicate medicale nu au fost date", a explicat Popper.
În privinţa absenţei unor imagini mai noi cu regele Mihai, el a precizat că acestea "ar fi o violare a demnităţii Majestăţii Sale".
"După părerea mea, este foarte normal să nu se mai dea poze cu Majestatea Sa. După cum am spus deja, şi după cum am spus încă de când ne-am adresat publicului anul trecut, situaţia sănătăţii Majestăţii Sale este precară, nu este o stare bună. El s-a degradat în mod fizic. Ar ataca demnitatea Majestăţii Sale ca aceste fotografii şi poze să fie publicate în acest moment. Ar fi o violare a demnităţii sale şi vă spun foarte deschis: nu dorim - nici noi, Casa Regală, nici Custodele Coroanei - ca Majestatea Sa să fie amintit prin aceste imagini care nu sunt plăcute. Este normal şi nu este unic. (..) Dorinţa noastră este ca Majestatea Sa să fie în memoria poporului român aşa cum era în momentul în care era sănătos şi nu văd niciun sens ca aceste fotografii cu degradare fizică să fie... Este ceva morbid. Deci, nu are niciun sens să publicăm fotografii în acest moment", a spus Andrew Popper.
Şeful Casei Regale a mai spus că ultima dată s-a întâlnit cu regele Mihai în martie la Aubonne, Elveţia.
"Am făcut o vizită îndelungată, am petrecut cu Majestatea Sa întreaga zi. (...) Vă spun, am plecat satisfăcut în sensul că, bineînţeles că a intervenit această degradare fizică de care vă vorbesc, dar, în acelaşi timp, lucrul cel mai încurajator e că l-am găsit liniştit şi mulţumit şi într-un sens fericit. Liniştit sufleteşte. Şi m-a umplut de bucurie să-l văd că trăieşte în pace", a adăugat Andrew Popper. AGERPRES