x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Shaorma de pui, cel mai popular fel de mâncare comandat în 2024 prin ride-sharing

Shaorma de pui, cel mai popular fel de mâncare comandat în 2024 prin ride-sharing

de Redacția Jurnalul    |    14 Ian 2025   •   14:45
Shaorma de pui, cel mai popular fel de mâncare comandat în 2024 prin ride-sharing

Un bucureștean a comandat, pe o platformă online, 225 de produse. Cea mai scumpă comandă se apropie de 1.000 de euro. Datele retrospectivei Bolt (Bolt Rewind) din 2024 dezvăluie ce au în comun clienții din întreaga lume, precum și preferințele distincte ale clienților din România în materie de transport și livrare de mâncare la domiciliu.

Cel mai popular fel de mâncare comandat a fost shaorma de pui, iar cea mai populară zi pentru comenzi a fost vinerea. De asemenea, cea mai mare comandă plasată prin intermediul platformei a fost pentru 225 de produse și a fost făcută în București, în timp ce cea mai scumpă comandă realizată de un utilizator a avut o valoare de 934 de euro.

Anul trecut, cele mai populare zile pentru cursele de transport la cerere la nivel global au fost vineri și sâmbătă, iar – cel mai des – platforma a preluat clienții din aeroporturi și gări, Aeroportul Henri Coandă fiind cea mai frecventată destinație la nivel local.

2024 a fost un an important pentru categoria de animale de companie a companiei, cu un total de peste 280.000 de călătorii efectuate cu un prieten blănos în România, o dublare față de anul 2023. O singură persoană a făcut 2.416 curse, parcurgând peste 22.000 de kilometri într-un singur an.

Datele pentru 2024 confirmă că trotinetele sunt o parte importantă a peisajului urban. Un singur utilizator român a efectuat 1.400 curse cu trotineta electrică, iar distanța medie parcursă a fost de 1,5 km. De asemenea, cel mai popular interval orar de utilizare a trotinetelor electrice a fost seara, la ora 18.

La categoria business, cele mai numeroase curse la nivel global au fost făcute în Bangkok, Johannesburg și Asunción, orașe cu zone centrale de afaceri foarte dinamice. Companiile au folosit serviciul cel mai des în zilele de vineri, majoritatea curselor business având loc între orele 17:00 și 18:00. În România, intervalul orar cel mai popular a fost 23:00-24:00, iar orașele cu cel mai ridicat număr de curse business au fost București, Cluj-Napoca și Constanța, cea mai lungă cursă având 154 de kilometri.

Nu în ultimul rând, în ceea ce privește livrările de alimente, cea mai scumpă comandă a unui utilizator din România în 2024 a fost de 571 de euro. Ca în majoritatea țărilor din jur, cele mai populare alimente comandate anul trecut au fost bananele.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ride-sharing shaorma pui mancare