x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Situația după incendiu a pacienților de la Matei Balș: Șase bolnavi se află la Terapie Intensivă

Situația după incendiu a pacienților de la Matei Balș: Șase bolnavi se află la Terapie Intensivă

07 Feb 2021   •   13:00
Situația după incendiu a pacienților de la Matei Balș: Șase bolnavi se află la Terapie Intensivă
Sursa foto: Hepta

Șase dintre pacienții transferați după incendiul de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din Capitală se află la Terapie Intensivă, transmite Centrul Operativ pentru Situații de Urgență din Ministerul Sănătății.

Șase dintre bolnavii care se află acum la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan” din București sunt în stare stabilă, iar unul a  fost transferat la Spitalul Universitar de Urgență din București este internat la ATI.

La Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș” sunt 4 pacienți, dintre care unul pacient în stare gravă, la ATI, și 3 în stare stabilă. La Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Pantelimon” sunt 3 pacienți, dintre care doi în stare stabilă și unul în stare staționară, la ATI.

La Spitalul Militar Central se află doi pacienți în stare staționară gravă, la ATI, iar la Spitalul Clinic Nr. 1 CF „Witting” din București sunt alți 2 pacienți în stare stabilă.

La Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București sunt 3 pacienți în stare stabilă, la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din București sunt 2 pacienți, dintre care unul în stare stabilă și unul intubat, la ATI, la Spitalul Monza sunt 3 pacienți în stare stabilă, iar la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” sunt 13 pacienți, dintre care 3 în stare gravă și 10 în stare stabilă.

Mediafax

×
Subiecte în articol: matei bals